Italia: Peste zece persoane sunt încă date dispărute după tragedia de la Genova

Publicat:

Între 10 şi 20 de persoane sunt încă date dispărute după prăbuşirea marţi a unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de oraşul italian Genova, a declarat joi Francesco Cozzi, şeful procuraturii genoveze, relatează Reuters, scrie agerpres.

Cozzi a declarat prin telefon pentru Reuters că aceasta este o ipoteză de lucru pe baza informaţiilor furnizate de rudele celor dispăruţi şi a numărului de vehicule despre care se crede că s-ar fi aflat pe pod marţi în momentul producerii accidentului.


Citește și : Rusia examinează luarea unor măsuri ca răspuns la sancţiunile SUA asupra Phenianului (Interfax)

Potrivit autorităţilor italiene, 38 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii tronsonului de autostradă.

Ministrul de interne italian Matteo Salvini a cerut joi societăţii care gestionează tronsonul de autostradă care s-a prăbuşit marţi să suspende unele taxe de trecere, relatează AFP.

“Dacă aş fi fost un şef al (societăţii) Autostrade per l’Italia, aş fi suspendat unele taxe, însă imediat după producerea tragediei”, a spus Salvini după ce a vizitat răniţii.

“Chiar în acest moment, ambulanţele plătesc taxe pe autostrăzi! Mă întreb unde au unii inima şi creierul”, a adăugat el în timp ce guvernul italian a început procedurile de reziliere a contractului de concesiune atribuit societăţii care gestionează tronsonul de autostradă care s-a prăbuşit la Genova.

Citește și : Ayatollah Ali Khamenei admite că a făcut o greșeală în negocierile privind Acordul Nuclear semnat în 2015

“Mă aştept ca taxele de trecere să fie suspendate astăzi”, a adăugat el. “Să arate cel puţin că dau un semn de bunăvoinţă. Societatea a încasat 3,5 miliarde de euro din taxe anul trecut. Având în vedere dezastrul pe care l-au provocat, cred că îşi pot permite câteva săptămâni fără taxe”, a mai spus Matteo Salvini.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.