Italia prelungeşte controalele la frontiera cu Slovenia până în iunie

Italia prelungeşte controalele la frontiera cu Slovenia până în iunie

Italia va prelungi controalele la frontiera cu Slovenia până în iunie, a anunţat miercuri Ministerul italian de Interne, invocând riscul ca terorişti să se ascundă printre migranţii aflaţi în tranzit pe ruta balcanică, relatează Reuters.

Libera circulaţie la graniţa cu Slovenia, aşa cum este prevăzut în interiorul spaţiului Schengen, a fost suspendată în a doua jumătate a lunii octombrie, ca urmare a izbucnirii conflictului între gruparea islamistă Hamas şi Israel în Fâşia Gaza, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

“Controalele la frontiera cu Slovenia vor fi prelungite, începând cu 19 ianuarie, pentru încă cinci luni”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

El a menţionat că aceste controale la frontieră se vor desfăşura într-un mod care să minimizeze impactul asupra circulaţiei persoanelor şi a traficului de mărfuri.

Decizia survine la o zi după ce ministrul italian de interne, Matteo Piantedosi, a discutat cu omologii săi sloven şi croat despre migraţie şi ameninţările de securitate pe ruta balcanică.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Ministerul de Interne italian a afirmat că peste 1.600 de migranţi ilegali au fost depistaţi la graniţa dintre Italia şi Slovenia, din cele 160.000 de persoane supuse controalelor poliţiei.

Biroul lui Piantedosi a anunţat că 76 de persoane au fost arestate în urma controalelor, iar 52 dintre ele au fost acuzate de sprijinirea migraţiei ilegale.

Citeşte şi: Poliţia italiană a arestat un fost combatant jihadist din Siria

Tags: frontierahamasisraelitaliaSchengenslovenia
Știrile zilei