Italia prelungește măsura privind reducerea cu 0,30 euro a preţului carburanţilor până în 2 august

Guvernul italian a prelungit până în 2 august măsura privind reducerea cu 0,30 euro a preţului pentru litrul de benzină, motorină, GPL şi metan, pentru a ajuta familiile şi companiile să facă faţă creşterii preţurilor ca urmare a războiului din Ucraina, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.   

“Ministrul Economiei şi Finanţelor, Daniele Franco, şi ministrul Tranziţiei Ecologice, Roberto Cingolani, au semnat Decretul Interministerial privind prorogarea până în 2 august a măsurilor aflate în prezent în vigoare pentru reducerea preţului final al carburanţilor”, au informat cele două ministere printr-un comunicat comun.

Citește și : Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

“Reducerea cu 0,30 euro a preţului pentru litrul de benzină, motorină, GPL şi metan pentru autovehicule se prorogă astfel până la data menţionată”, adaugă sursa citată.

Potrivit celei mai mari asociaţii a consumatorilor din Italia, Codacons, preţul mediu al benzinei în Italia este de 2,075 euro/litru, cu 28,5% mai mare faţă de cel din urmă cu un an, iar cel al motorinei de 2,030 euro/litru, în creştere cu 37,5%.

Citește și : Statele Unite oferă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

Citeşte şi: Statuia "Victime nevinovate" a fost restrasă din magazinul de lux londonez Harrods

This post was last modified on 24/06/2022 17:33 17:33

Tags: benzinaDaniele FrancoGPLmotorinaucraina
Categorii: Diaspora