Italia: Preşedintele Sergio Mattarella a refuzat numirea unui ministru de finanţe eurosceptic

Publicat:

Premierul italian desemnat, Giuseppe Conte, încă nu a reuşit să-şi formeze guvernul susţinut de coaliţia majoritară alcătuită din Mişcarea 5 Stele (M5S – antisistem) şi Liga (extrema dreaptă), preşedintele Sergio Mattarella refuzând numirea unui ministru de finanţe cunoscut pentru poziţiile sale eurosceptice, în timp ce liderul Ligii, Matteo Salvini, a scos de pe lista propunerilor pentru viitorul guvern un ministru al economiei pentru că acesta ar fi pe placul Germaniei, transmit agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres.

‘Sunt foarte supărat’, a scris Salvini pe Twitter, referindu-se la refuzul lui Mattarela de a-l accepta ca ministru de finanţe pe Paolo Savona, un eurosceptic convins, în vârstă de 81 de ani. Acesta din urmă are o îndelungată experienţă politică şi în economie şi este autorul a numeroase lucrări. Dar el s-a remarcat adesea prin poziţii împotriva zonei euro, pe care a descris-o în ultima sa carte drept o ‘închisoare a Germaniei’. ‘Acum nu mai ajută cu nimic să dăm cu pumnul în masă. Trebuie să pregătim un plan B pentru a ieşi din zona euro’, a mai scris Paolo Savona în aceeaşi lucrare.


Citește și : Pe trei roți

Astfel de poziţii îngrijorează Bruxelles-ul, care şi-a exprimat deja preocuparea în legătură cu formarea unui guvern populist în Italia. Receptiv la aceste semnale, preşedintele Mattarela, care nici el nu agreează un asemenea guvern, însă majoritatea formată din M5S şi Liga nu i-a oferit alternative, a respins numirea lui Savona.

Conform presei italiene, preşedintele nu va reveni asupra acestei decizii, pentru că doreşte ca Italia să-şi respecte angajamentele europene, dar nici coaliţia populistă nu ar avea intenţia să dea înapoi şi ar fi pregătită să meargă până la alegeri anticipate, cele două partide care o compun fiind în creştere în sondaje.

Liderul Ligii, Matteo Salvini, a mai menţionat în mesajul său pe Twitter că a respins includerea în guvern a unui ministru al economiei care ar conveni Germaniei. ‘Cotidiane şi politicieni germani ne jignesc: italieni cerşetori, puturoşi, evazionişti fiscali, profitori, ingraţi. Iar noi trebuie să alegem un ministru al economiei care să fie pe placul lor ? Nu, mulţumesc !’, a scris el pe reţeaua de socializare în postarea la care liderul M5S, Luigi Di Maio, a dat ‘like’.

Citește și : Irlanda a votat în favoarea liberalizării avorturilor (exit-poll)

Interpelat de jurnalişti sâmbătă dimineaţă în timp ce pleca de acasă, premierul desemnat, Giuseppe Conte, a evitat să comenteze aceste evoluţii, afirmând doar că lucrează în continuare la formarea executivului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.