
afp
Italia a anunţat joi că va permite debarcarea pe teritoriul său a 125 de migranţi de pe nava umanitară Alan Kurdi, în vederea relocării celor mai mulţi dintre ei în altă parte în Europa, transmite dpa, potrivit agerpres.
Ministerul italian de Interne a indicat că solicitarea formulată de nava umanitară de a-i debarca pe pasageri a fost autorizată şi că a început în acelaşi timp “o procedură de relocare europeană”.
Citeşte şi: Ecuador a dat ordin pentru ARESTAREA fostului preşedinte
Ministerul a precizat că “80% dintre migranţii salvaţi vor fi transferaţi în alte state europene”, în circa o săptămână.
Navei Alan Kurdi i s-a permis anterior să oprească în golful Arbatax, pe coasta de vest a Sardiniei, pentru a se adăposti de furtună, şi este de aşteptat ca migranţii să debarce în portul omonim.
Alan Kurdi a ajuns în golful Arbatax în jurul orei locale 10.30 (08.30), a menţionat Gorden Isler, directorul organizaţiei umanitare Sea Eye care a închiriat nava.
Vasul cu migranţi anunţase miercuri că se îndreaptă spre portul francez Marsilia, după ce într-o primă fază Malta, Italia şi Germania refuzaseră să-şi asume responsabilitatea pentru pasageri.
Sea Eye a explicat pe Twitter că autorităţile italiene au contactat nava în cursul nopţii pentru a-i oferi protecţie în faţa condiţiilor meteo nefavorabile şi pentru “coordonare suplimentară”.
Citeşte şi: Trump bagă râcă în familia prinţului Harry: ‘Îi doresc mult curaj, va avea nevoie!’
Organizaţia a asigurat într-un comunicat că “nu sunt probleme sau conflicte serioase” la bordul navei, dar a adăugat că între migranţi se numără peste 50 de minori, mulţi dintre ei neînsoţiţi şi câţiva copii mici.
Alan Kurdi a salvat, sâmbătă, 133 de oameni în apele internaţionale din largul coastelor libiene, opt dintre aceştia, între care un bebeluş de cinci luni, fiind evacuaţi marţi şi preluaţi de garda de coastă italiană.