X

Italia primește încă două nave pline cu migranți

Încă două nave caritabile transportând un total de 140 de migranţi au primit luni permisiunea de a-i debarca pe cei aflaţi pe bord în porturi din Italia, după ce alte ţări ale Uniunii Europene au acceptat să-i preia pe o parte din oamenii salvaţi, informează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit Ministerului italian de Interne, vasul Open Arms, cu 62 de migranţi la bord, a fost trimis în portul Taranto, din sud-estul Italiei, iar Aita Maria, al doilea vas, a fost instruit să-i ducă pe cei 78 de migranţi salvaţi pe mare în portul sicilian Pozzallo.

Citește și: Șeful Pentagonului îl dă afară ce comandantul Marinei americane

Open Arms este operat de organizaţia caritabilă omonimă spaniolă, iar Aita Maria de o altă organizaţie spaniolă, Salvamento Maritimo Humanitario.

Persoanele salvate vor fi redistribuite între Italia, Germania, Franţa şi Malta, a menţionat MAI de la Roma.

La sfârşitul săptămânii trecute, aceleaşi patru state au convenit să preia fiecare o parte din cei 213 migranţi conduşi în portul italian Messina de Ocean Viking, navă umanitară operată de organizaţiile SOS Mediterranee şi Medici fără frontiere.

Citește și: Netanyahu acuză Iranul că pregătește atacuri împotriva Israelului

Într-o altă operaţiune de salvare desfăşurată în weekend în apropierea portului italian Lampedusa, unde ajung de cele mai multe ori migranţii din Africa de Nord, garda de coastă italiană a salvat 149 de oameni şi a recuperat cinci cadavre după naufragiul unei ambarcaţiuni, dar supravieţuitori au declarat poliţiei că la bord se aflau 170 de oameni şi deci 16 sunt dispăruţi.

Luni, operaţiunile de căutare a celor dispăruţi erau suspendate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Tags: Aita MariafrantagermaniaitaliaMaltamigrantinaveOpen Armsportul TarantoPozzalloSalvamento Maritimo Humanitario
Categorii: Diaspora