
euronews
Italia a raportat 28.630 de cazuri de COVID-19 luni, faţă de 51.959 cu o zi înainte, în timp ce numărul deceselor a crescut la 281 de la 191, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de Reuters, potrivit agerpres.
Italia a înregistrat 151.296 de decese legate de COVID-19 de la apariţia pandemiei în februarie 2020, al doilea cel mai mare bilanţ în Europa după Marea Britanie şi pe locul opt ca număr de morţi în lume. Ţara a raportat până în prezent 12,1 milioane de cazuri de infectare.
Citește și : Personalul american al OSCE a început să se retragă din oraşul Doneţk, de teama unei invazii militare ruse
Numărul pacienţilor aflaţi în spital cu COVID-19 – fără a-i include pe cei de la terapie intensivă – a fost luni de 16.050, în scădere de la 16.060 cu o zi în urmă.
63 de noi internări au fost la secţiile de terapie intensivă, în scădere de la 66 duminică. Numărul total de pacienţi la terapie intensivă a scăzut la 1.173 de la 1.190 anterior.
Aproximativ 283.891 de teste pentru COVID-19 au fost efectuate în ultima zi, comparativ cu 462.881 anterior, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Citește și : Sistemul de sănătate din Hong Kong este sufocat de Omicron
This post was last modified on 14/02/2022 20:47 20:47