Italia RENUNŢĂ la mască în aer liber

Publicat:

Italia, una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, va ridica obligativitatea purtării măştii în aer liber începând de luni, 28 iunie, a anunţat Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Începând cu 28 iunie, am pus capăt obligativităţii de a purta o mască în exterior”, a anunţat ministrul Roberto Speranza pe contul său de Facebook, precizând că această decizie se va aplica regiunilor clasificate drept “zonă albă”, unde răspândirea virusului este cea mai redusă, în prezent toată Italia, cu excepţia micii regiuni Vallée d’Aoste, din nordul ţării.


Citeşte şi: Două clădiri din Bordeaux s-au prăbuşit! Trei oameni au fost răniţi!

Acest anunţ survine după un aviz favorabil dat în cursul serii de luni de “Comitetul tehnico-ştiinţific” (Cts), care consiliază guvernul cu privire la pandemie.

Comitetul a decis că masca nu mai este necesară în zona albă, ci că ar trebui să fie întotdeauna la îndemână în caz de risc legat de o adunare de persoane.

Luni, 28 iunie, toate regiunile italiene ar urma să fie clasificate drept zone albe, conform previziunilor experţilor.

Luni, 21 iunie, Italia a înregistrat doar 21 de decese şi 495 de cazuri noi de coronavirus în decurs de 24 de ore. Unele regiuni nu au înregistrat decese.

Citeşte şi: Un indonezian a fost UCIS de crocodilii pe care îi hrănea

Italia, prima ţară din Europa în care a apărut un focar de coronavirus la începutul anului 2020, a înregistrat 127.291 de decese de la începutul epidemiei şi 4,25 milioane de cazuri de COVID-19.

În total, 30% din populaţia cu vârsta peste 12 ani este în prezent vaccinată, sau aproape 16 milioane de persoane.

Peste 46 de milioane de doze de vaccin individuale au fost deja administrate în rândul unei populaţii de 60 de milioane de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.