X

Italia se pregăteşte să înceapă administrarea unui al treilea vaccin anti-COVID pentru persoanele vulnerabile

Guvernul italian se pregăteşte să înceapă administrarea unui al treilea vaccin împotriva COVID-19, în cursul acestei luni, pentru persoanele vulnerabile, cu sistem imunitar fragil, conform declaraţiilor făcute joi de ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

“Vom începe inocularea celei de-a treia doze persoanelor fragile, în septembrie”, a declarat Speranza pentru presă, alături de premierul Mario Draghi.

Citește și : Liz Cheney va conduce investigaţia privind asaltul Capitolului

În acest context, premierul Draghi a declarat că Italia pregăteşte extinderea utilizării aşa-numitului paşaport sanitar, necesar în prezent pentru călătorii pe distanţe lungi, pentru acces la numeroase activităţi recreative sau de divertisment şi, în acelaşi timp, obligatoriu şi pentru personalul din şcoli.

El a mai precizat că Italia ar putea instaura obligativitatea vaccinării pentru toate categoriile de persoane, odată ce vaccinurile împotriva COVID-19 vor primi autorizaţia deplină din partea autorităţilor de reglementare ale UE şi a celor italiene.

Citește și : Talibanii au defilat cu armele abandonate de americani şi pregătesc formarea guvernului de la Kabul

Tags: covid-19italiaMario DraghiUE
Categorii: Diaspora