X

Italia : Sergio Mattarella avertizează în legătură cu ”riscurile naţionalismului extrem”

Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, a avertizat vineri în legătură cu ”riscurile foarte grave ale naţionalismului extrem”, avertisment lansat de ”Ziua Amintirii”, când sunt comemorate masacrele comise între 1943 şi 1945 la frontiera dintre Italia, Slovenia şi Croaţia, relatează AFP.

”’Ziua Amintirii’ a fost introdusă de către parlament pentru a ne aduce aminte de o pagină înfricoşătoare din istoria ţării noastre din sec. al XX-lea, o tragedie provocată de un plan de epurare etnică şi naţionalistă”, a declarat Mattarella într-un comunicat. ”Masacrele, violenţele, suferinţele îndurate de către exilaţii din Veneţia Iuliana, Istria, Fiume şi Dalmaţia nu pot fi uitate, minimalizate sau suprimate”, a adăugat el, conform agerpres.

Potrivit şefului statului italian, aceste evenimente ”fac parte (…) din istoria naţională şi reprezintă un capitol de neşters care pune în gardă în legătură cu gravele riscuri ale naţionalismului extrem, ale urii etnice, ale violenţei ideologice erijate în sistem”.

Citește și : Cooperarea dintre Ungaria şi Serbia este esențială pentru protejarea frontierelor (Viktor Orban)

Între 1943 şi 1945, mii de italieni au fost aruncaţi vii sau morţi de către trupele iugoslave în ”foibe”, nişte cavităţi naturale tipice pentru regiunea de frontieră omonimă a Sloveniei şi Croaţiei. Operaţiunea de epurare politică şi etnică, rămasă în istorie sub denumirea de ”Masacrele din foibe”, este comemorată pe data de 10 februarie.

În timp ce campania pentru alegerile legislative din 4 martie se află în plină desfăşurare în Italia, un atac cu caracter rasist survenit sâmbăta trecută a propulsat problema imigraţiei în centrul campaniei electorale. Luca Traini, un simpatizant al extremei drepte în vârstă de 28 de ani, a tras focuri de armă asupra a circa zece africani în Macerata (centru-est), într-o tentativă de a răzbuna moartea unei tinere de 18 ani, al cărei corp dezmembrat a fost descoperit în două valize cu câteva zile mai înainte. Fata a fost ucisă de un migrant nigerian căruia îi fusese respinsă cererea de azil.

Joi, în Macerata au avut loc confruntări între manifestanţi ai grupării de extrema dreaptă Forza Nuova şi forţele de ordine. O manifestaţie publică urmează să aibă loc sâmbătă pe străzile din Macerata, la apelul mai multor asociaţii antirasiste.

Tags: CroatiaitalianaţionalismSergio Mattarellaslovenia
Categorii: Diaspora