X

Italia : Un solicitant de azil şi care jurase credinţă grupării Stat Islamic fost arestat în Napoli

Un solicitant de azil în vârstă de 21 de ani, provenit din Gambia (vestul Africii) şi care jurase credinţă grupării Stat Islamic (SI), a fost arestat în zona oraşului Napoli, a anunţat joi poliţia italiană, citată de dpa, conform agerpres.

Alagie Touray a devenit suspect după ce a postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram o înregistrare video în care jura credinţă liderului grupării jihadiste SI, Abu Bakr al-Baghdadi.

Citește și : Arabia Saudită rămâne ţara cu cele mai multe execuţii din lume

Într-o conferinţă de presă, poliţia italiană a menţionat că Touray le-a declarat ofiţerilor că înregistrarea video respectivă era o glumă şi că un alt cetăţean gambian îi ceruse, pe Telegram, să comită un atac terorist folosind un automobil care urma să intre în trecători.

Alagie Touray a precizat că i s-au promis bani, dar a insistat că nu a avut nicio intenţie de a trece la comiterea unui atac.

El a sosit din Libia în Italia în martie anul trecut cu o ambarcaţiune şi a trăit într-un centru de primire a migranţilor la Licola, în suburbiile estice ale metropolei italiene Napoli (sud). A fost arestat vineri la Licola, în apropierea unei moschei, iar un judecător a decis marţi plasarea sa în detenţie pentru acuzaţiile de apartenenţă la o organizaţie teroristă islamică.

Citește și : Avocatul lui Trump invocă dreptul de a nu se incrimina în litigiul cu starleta porno

Operaţiunea poliţiei italiene a fost urmarea unei alerte primite de la serviciile de informaţii spaniole, care au remarcat primele înregistrarea video postată pe Telegram de Touray.

Tags: GambiaNapolisolicitant de azilstat islamictelegram
Categorii: Diaspora