Italia: Susţinătorii formaţiunii de extremă dreapta Liga aprobă coaliţia cu M5S

Publicat:

În cadrul unei consultări populare neoficiale desfăşurate sâmbătă şi duminică în Italia, circa 91% din susţinătorii formaţiunii de extremă dreapta Liga (fostă Liga Nordului) au aprobat coaliţia cu Mişcarea 5 Stele (M5S), informează DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Aşa-numitul “contract de guvernare” publicat vineri, rezultatul a 11 săptămâni de negocieri politice după alegerile din 4 martie, fusese deja aprobat de suporterii partidului anti-sistem M5S. Din partea bazei electorale a Ligii s-au pronunţat în weekend circa 250.000 de italieni.


Citește și : Italia: Matteo Salvini consideră „inacceptabile” avertismentele ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire

Liderul Ligii, Matteo Salvini, şi omologul său din M5S, Luigi Di Maio, au discutat duminică timp de două ore şi au ajuns la un acord privind componenţa viitorului guvern, inclusiv premierul. Ulterior, Salvini a precizat că nici el, nici Di Maio nu vizează funcţia de prim-ministru; nominalizarea acestuia va fi prezentată luni preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.