Iubita teroristului din Franţa era urmărită de serviciile de informaţii

Publicat:

Partenera de viaţă a atacatorului jihadist Radouane Lakdim, reţinută după ce acesta a ucis vineri un jandarm şi alte trei persoane la Carcassonne şi Trebes, în sud-vestul Franţei, era dată în urmărire pentru radicalizare, transmite luni AFP, citând surse concordante, relatează şi  agerpres.

Tânăra în vârstă de 18 ani făcea obiectul unei ‘fişe S’ (‘Siguranţa statului’) şi era urmărită de serviciile de informaţii, au declarat o sursă apropiată anchetei şi o sursă judiciară.


Citeşte şi: Evreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că ‘ţine partea’ antisemiţilor

Luat la rândul său în evidenţă de serviciile de informaţii pentru legăturile sale cu mişcarea salafistă, Lakdim a fost supravegheat o perioadă, din cauza suspiciunilor de radicalizare, însă, potrivit autorităţilor, monitorizarea nu a permis depistarea unor indicii privind trecerea sa la acţiuni violente.

Partenera lui Lakdim, un francez de origine marocană în vârstă de 25 de ani, a fost reţinută vineri seară. Un prieten al atacatorului, un adolescent de 17 ani, a fost de asemenea arestat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ambilor le-a fost prelungit arestul preventiv.

Citeşte şi: Preşedintele Academiei Americane de Film NEAGĂ acuzaţiile de hărţuire sexuală

O sursă judiciară a declarat duminică pentru AFP că cei doi răspund la întrebările anchetatorilor şi că tânăra ‘manifestă semne de radicalizare’.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească motivele care l-au determinat pe Lakdim să comită atacurile, precum şi să-i găsească pe eventualii săi complici. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.