X

Ivanka Trump ridică vocea împotriva supremaţiei albilor

Fiica preşedintelui american Donald Trump, Ivanka, şi-a exprimat duminică sprijinul pentru eradicarea supremaţiei albilor, pe care a numit-o o ”formă de terorism”, după cele două atacuri armate comise în SUA în mai puţin de 14 ore şi soldate cu 29 de morţi şi cel puţin 50 de răniţi, transmite dpa, potrivit agerpres.

”În contextul în care ţara noastră deplânge pierderea fără sens de vieţi omeneşti de la El Paso (Texas) şi Dayton (Ohio) şi se roagă pentru victime şi pentru cei dragi lor, noi trebuie să ne ridicăm vocile pentru a respinge aceste acte odioase şi laşe de ură, teroare şi violenţă”, a scris Ivanka Trump pe Twitter.

Citeşte şi: Un chinez a fost călcat în picioare de o turmă de elefanţi

”Supremaţia albilor, ca toate celelalte forme de terorism, este un rău care trebuie să fie distrus”, a adăugat fiica preşedintelui SUA.

Atacurile în masă de la El Paso (20 de morţi şi cel puţin 26 de răniţi) şi Dayton (nouă morţi şi cel puţin 27 de răniţi) au fost comise de către bărbaţi albi înarmaţi, cu puşti automate, care au ucis la întâmplare. Printre victimele atacului de la Dayton se află şi sora autorului.

Citeşte şi: Jens Stoltenberg: ‘Lupii singuratici’ se inspiră unul de la altul

Mesajul Ivankăi Trump a fost urmat de comentarii din partea publicului în care i s-a cerut să-l includă şi pe tatăl său printre destinatarii mesajului de pe Twitter, ţinând cont de poziţia faţă de migraţie şi de retorica preşedintelui SUA care au alimentat atitudinile discordante în societatea americană, notează sursa citată. 

Tags: DaytonDonald TrumpEl PasoIvanka TrumpOhioSUAsuprematia albilortexas
Categorii: Știrile zilei