
Războiul din Ucraina rămâne în impas, în pofida multor luni de negocieri, apreciază vicepreşedintele american J. D. Vance într-un interviu acordat postului conservator Newsmax.
Declarația a fost făcută cu câteva ore înainte ca preşedintele Donald Trump să-l primească pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, relatează AFP, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
„Ruşii şi ucrainenii nu sunt pur şi simplu într-un punct în care să poată să încheie un acord”, declară J. D. Vance.
Statele Unite continuă să acţioneze în vederea ajungerii la un acord, dă el asigurări.
J. D. Vance evocă o „dezaliniere fundamentală a aşteptărilor” celor două ţări.
El apreciază că Rusia că face progrese militare mai bune decât în realitate – un lucru care complică negocierile.
Vicepreşedintele lui Trump dă însă asigurări că o soluţie rămâne posibilă.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Însă, în opinia sa, este nevoie de „mult mai multă muncă” pentru a se ajunge acolo.
El salută diplomaţia „energică” a lui Donald Trump care, consideră el, „le dă mai multă libertate de mişcare echipelor sale”, care „nu ezită să exploreze mijloace neconvenţionale” cu scopul de a avansa către un acord.
This post was last modified on 17/10/2025 16:10 16:10