X

Jacob Rees-Mogg, desemnat ministru britanic pentru oportunităţi privind Brexitul

Parlamentarul eurosceptic britanic Jacob Rees-Mogg a fost desemnat ministru pentru oportunităţi privind Brexitul, a anunţat marţi biroul premierului Boris Johnson, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Aceasta este prima numire din cadrul unei aşteptate remanieri, de mică amploare, a guvernului britanic.

Citește și : Ministrul german de externe a vizitat linia frontului din Ucraina (FOTO)

Rees-Mogg, care va avea în portofoliu şi eficienţa guvernamentală, este unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai Brexitului.

Potrivit canalului de televiziune ITV News, el va renunţa la funcţia de lider al Camerei Comunelor, unde se ocupa de supravegherea promovării proiectelor guvernamentale în parlament. Acest post va fi preluat de Mark Spencer.

Chris Heaton-Harris devine Chief Whip, funcţie în care va trebui să se asigure că parlamentarii Partidului Conservator votează în concordanţă cu dorinţa guvernului.

Citește și : Coreea de Nord promite o creştere economică şi îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor

De asemenea, Stephen Barclay a fost numit şeful de personal al premierului Boris Johnson.

O altă schimbare în executivul de la Londra este numirea lui Stuart Andrew în funcţia de ministru pentru locuinţe.

Tags: Boris JohnsonbrexitChief WhipJacob Rees-Mogg
Categorii: Diaspora