Jaime Guaracas, fondator al fostei gherile FARC, a murit în Cuba

Publicat:

Jaime Guaracas, autorul primului foc de armă al fostei gherile FARC în urmă cu peste o jumătate de secol în Columbia, a murit în cursul nopţii de marţi spre miercuri în Cuba, a făcut cunoscut partidul provenit din fosta rebeliune dezarmată, notează AFP, scrie agerpres.

“Anunţăm cu durere decesul lui Jaime Guaracas, fondator al FARC. El a murit la Havana”, a scris pe Twitter Forţa Alternativă Revoluţionară Comună (FARC), înfiinţată după acordul de pace semnat în 2016 de către gruparea care a fost cea mai puternică gherilă de pe continentul american.


Citește și : Cutremur de 6,9 grade în regiunea Kepulauan Babar, Indonezia

Acest fost rebel în vârstă de peste 80 de ani, a cărui cauză a decesului nu a fost precizată, a susţinut constant că a “tras primul foc de armă” al fostelor Forţe Armate Revoluţionare din Columbia, în 1964, potrivit unui interviu acordat AFP în mai 2015.

Intrat în rebeliunea armată la vârsta de 12 ani, el a fost, împreună cu Miguel Pascuas, ultimul din cei 48 de fondatori ai FARC în viaţă, gherilă condusă timp de peste patru decenii de Pedro Antonio Marin, zis Manuel Marulanda Vélez sau “Tirofijo”.

Tirofijo a decedat din cauze naturale în 2008 în jungla columbiană. Lui i-au urmat Alfonso Cano, ucis într-o operaţiune militară în 2011, apoi Rodrigo Londono, zis şi “Timochenko”, care a semnat pacea cu fostul preşedinte columbian Juan Manuel Santos.

Indigen la origine, Jaime Guaracas a fost membru al statului-major al FARC, apoi al delegaţiei fostei gherile marxiste la negocierile de pace desfăşurate patru ani, cu începere din 2012, la Havana, şi care au condus la dezarmarea a peste 7.000 de combatanţi.

Citește și : Borrell: Europa post-coronavirus ar trebui să-şi asigure independenţa sanitară

Cu toate că acordul cu FARC a permis diminuarea intensităţii conflictului armat, Columbia are de înfruntat în continuare un război intern complex care, de-a lungul deceniilor, a avut ca actori trupe paramilitare de extremă-dreaptă, gherile şi forţe de ordine, făcând peste opt milioane de victime (morţi, dispăruţi şi deplasaţi).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.