X

Jair Bolsonaro dă un ultimatum Curţii Supreme

Manifestaţiile prevăzute la 7 septembrie vor reprezenta un “ultimatum” pentru doi judecători ai Curţii Supreme cu care Jair Bolsonaro se află într-o luptă politică de mai multe săptămâni, a avertizat vineri preşedintele brazilian, notează AFP, potrivit agerpres.

Liderul de extremă dreapta va participa la aceste manifestaţii în sprijinul guvernului său, sperând să fie masive marţi în toată ţara cu ocazia zilei naţionale, o tentativă de demonstraţie de forţă în plină criză instituţională.

Citeşte şi: Biden scoate din arhiva secretă documente clasificate privind 9/11 – Black News

“Nu putem admite ca una sau două persoane să facă uz de puterea lor pentru a duce ţara într-o altă direcţie”, a declarat Jair Bolsonaro în cursul unei ceremonii oficiale în statul Bahia (nord-est).

“Mesajul pe care îl veţi da pe stradă, marţi, va fi un ultimatum pentru aceste două persoane. Respectaţi Constituţia, libertatea noastră şi înţelegeţi că mergeţi într-o direcţie greşită”, a adăugat el.

Şeful statului s-a referit la judecătorii Curţii Supreme Alexandre de Moraes şi Luis Roberto Barroso.

Primul a decis, printre altele, deschiderea unei anchete împotriva preşedintelui pentru răspândirea de informaţii false şi a ordonat percheziţii la mai mulţi dintre partizanii acestuia suspectaţi de organizarea sau finanţarea unor manifestaţii antidemocratice.

Vineri, judecătorul Moraes a mers mai departe, cu emiterea unei mandat de arestare împotriva bloggerul bolsonarist Wellington Macedo, suspectat de planificarea unor proteste violente la 7 septembrie, ziua independenţei Braziliei.

Luis Roberto Barroso este, de asemenea, preşedinte al Tribunalului Superior Electoral (TSE) şi s-a opus ferm preşedintelui Bolsonaro pe tema sistemului de vot cu urme electronice.

Şeful statului, care l-a numit “imbecil” pe judecătorul Barroso în mai multe rânduri, raportează în mod regulat “fraude” electorale – fără să prezinte vreodată dovezi -, susţinând în special că ar fi trebuit să fie ales din primul tur în 2018.

Citeşte şi: O nouă variantă de coronavirus a fost descoperită în Africa de Sud. Mutaţiile sale sunt încă sub lupa cercetătorilor – Black News

De asemenea, Jair Bolsonaro a pus sub semnul întrebării organizarea prezidenţialelor din 2022, spunând, de exemplu, în iulie: “Sau facem alegeri curate în Brazilia, sau nu vor avea loc alegeri”.

După asaltul asupra Capitolului de la Washington în ianuarie, el a avertizat că Brazilia va avea “o problemă chiar mai gravă decât Statele Unite” dacă va continua să folosească sistemul de vot electronic în 2022, când vor fi aleşi preşedintele, guvernatorii, deputaţi şi o parte dintre senatori.

Tags: Alexandre de MoraesBahiaBraziliaCurtea SupremăJair BolsonaroLuis Roberto BarrosoTribunalul Superior Electoral (TSE)Wellington Macedo
Categorii: Știrile zilei