Jalisco Nueva Generación revendică asasinarea a 19 oameni în Mexic

Publicat:

Cartelul Jalisco Nueva Generación (CJNG), condus de Nemesio Oseguera Cervantes ‘El Mencho’, a revendicat asasinarea joi a 19 persoane ale căror cadavre au fost abandonate în trei zone din municipiul Uruapan, în statul vestic mexican Michoacán, transmite EFE, potrivit agerpres.

Potrivit procurorilor, într-una din aceste zone a fost găsit un mesaj de revendicare a multiplelor crime din partea CJNG şi de ameninţare la adresa altei grupări, autointitulate Los Viagras, braţul înarmat al cartelului La Nueva Familia Michoacana.


Citeşte şi: Trump îl pune pe Joseph Maguire director interimar al National Intelligence

Conform sursei citate, aceste două carteluri îşi dispută controlul operaţiunilor ilegale în Michoacán şi zonele limitrofe cu statele Guanajuato, Jalisco, Estado de México, Colima şi Querétaro.

Guvernatorul din Michoacán, Silvano Aureoles, a anunţat că administraţia sa va lucra în coordonare cu cea prezidenţială pentru a acţiona contra grupărilor de narcotraficanţi care operează în respectivul stat.

Uruapan este o localitate situată într-o zonă cu păduri propice construcţiei de laboratoare clandestine de droguri sintetice, care pot avea un cost pe kilogram între 5.000 şi 8.000 de dolari în Statele Unite.

Statul are de asemenea 470 de km de litoral la Pacific, unde autorităţile federale au descoperit cantităţi importante de cocaină din America de Sud.

Recent, agenţia antidrog din SUA (DEA) a dezvăluit că ‘El Mencho’, considerat narcotraficantul cel mai puternic de la căderea lui Joaquín ‘El Chapo’ Guzmán, se ascunde în munţi din statele Michoacán, Jalisco şi Colima.

Potrivit Parchetului General al Republicii, liderul CJNG este născut în municipiul Aguililla, din regiunea Tierra Caliente din Michoacán, aflat la doar 50 km de Uruapan.

În iunie, preşedintele mexican a ordonat desfăşurarea în Michoacán a sute de agenţi din recent constituita Gardă Naţională, într-o încercare de a stopa valul de violenţă, care în această regiune datează de mai bine zece ani.

Citeşte şi: Atac sălbatic asupra unui poliţist londonez! Victima a fost lovită în cap cu maceta

Pe 6 septembrie 2006, narcotraficanţi din cartelul La Familia Michoacana au aruncat capetele a cinci bărbaţi pe un ring de dans al unui bar din Uruapan, lăsând şi un mesaj de avertisment către o grupare rivală.

Se consideră că acest incident a fost declanşatorul insecurităţii din zonă, care nu s-a diminuat.

În Mexic, în primul semestru al anului, s-au înregistrat 17.138 omoruri, ceea ce înseamnă o medie de 95,2 asasinate pe zi, în creştere cu 7,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, când s-au raportat 15.973 cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.