James Maddison va fi operat după ruperea ligamentului încrucișat anterior

Mijlocașul lui Tottenham, James Maddison, va suferi o intervenție chirurgicală pentru o ruptură de ligament încrucișat anterior (ACL), accidentare suferită în timpul unui meci amical cu Newcastle desfășurat la Seul, potrivit AP.

James Maddison, mijlocașul lui Tottenham și al naționalei Angliei, va fi supus unei operații chirurgicale în urma unei rupturi de ligament încrucișat anterior, a anunțat joi clubul londonez, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Accidentarea a avut loc în timpul meciului amical cu Newcastle, disputat în Seul în pregătirea noului sezon.

Clubul nu a oferit un termen clar pentru revenirea fotbalistului, dar astfel de accidentări necesită, în general, între 6 și 12 luni de recuperare.

Maddison ar putea rata astfel cea mai mare parte a sezonului 2025-2026, care debutează săptămâna viitoare.

„Operația va avea loc în zilele următoare, iar apoi James își va începe recuperarea alături de echipa noastră medicală. Îi dorim însănătoșire grabnică și completă,” a transmis Tottenham într-un comunicat oficial.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Este a doua accidentare gravă pentru fotbalistul de 28 de ani în mai puțin de un an, după ce a ratat finala Europa League din sezonul trecut tot din cauza unei probleme la genunchi.

Clubul a precizat că îl va sprijini pe Maddison „la fiecare pas al procesului de recuperare”.

This post was last modified on 08/08/2025 16:44 16:44

Tags: James Maddison
Sport