X

Japonia şi China au convenit să strângă cercul în jurul Coreei de Nord

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat sâmbătă că a convenit cu preşedintele chinez Xi Jinping ca ţările lor să intensifice cooperarea în ce priveşte dosarul nord-coreean, transmite Reuters. 

Cei doi lideri au avut o întrevedere în marja summitului APEC (Forumul de Cooperare Asia-Pacific), desfăşurat la Da Nang, în Vietnam.

‘La sfârşitul întâlnirii, preşedintele Xi a spus că aceasta este o întrevedere care marchează un nou început al relaţiilor dintre Japonia şi China’, a afirmat Abe în faţa presei.

El a menţionat că a propus să se deplaseze în China la un moment oportun, după care preşedintele Xi să efectueze o vizită în Japonia.

Relaţiile dintre China şi Japonia, a doua şi, respectiv, a treia economie mondială, sunt marcate de o îndelungată dispută teritorială legată de o serie de insule din Marea Chinei de Est.

‘Având în vedere că situaţia cu Coreea de Nord se află într-o fază importantă, rolul pe care China trebuie să-l joace este foarte mare’, a arătat prim-ministrul japonez.

Abe şi Xi au convenit şi asupra organizării unei trilaterale cu Coreea de Sud în cel mai scurt timp.

China şi Japonia au căzut de acord, de asemenea, să accelereze discuţiile vizând implementarea timpurie a unui mecanism de cooperare între forţele lor militare, a mai spus Abe.

Tags: conflictul coreeanCoreea de NordCoreea de SudJaponiaShinzo AbeXi Jinping
Categorii: Știrile zilei