X

Japonia este îngrijorată de manevrele militare chineze în Strâmtoarea Taiwan

Japonia şi-a exprimat miercuri “îngrijorarea” faţă de “acţiunile militare concentrate” anunţate de China ca reacţie a vizitei efectuate în Taiwan de preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Zona maritimă anunţată de China pentru exerciţiile militare care vor fi efectuate începând din 4 august la amiază include Zona Economică Exclusivă a Japoniei”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Tokyo, Hirokazu Matsumo.

Citeşte şi: Administraţia Biden nu doreşte escaladarea tensiunilor în relaţia cu Beijingul generate de vizita lui Pelosi în Taiwan – Black News

Guvernul nipon “şi-a exprimat îngrijorarea faţă de China, ţinând cont de natura activităţilor militare”, care includ “trageri cu muniţie reală”, a adăugat oficialul.

Matsumo a mai apreciat că “pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan sunt importante nu doar pentru securitatea ţării noastre, ci şi pentru stabilitatea internaţională”, iar “poziţia consecventă a Japoniei a fost întotdeauna de a se aştepta ca problemele referitoare la Taiwan să fie rezolvate paşnic, prin dialog”.

Citeşte şi: Nancy Pelosi declară că a sosit în Taiwan cu intenţii paşnice – Black News

Întrebat despre o posibilă susţinere din partea Japoniei pentru vizita lui Pelosi la Taipei, purtătorul de cuvânt a răspuns că guvernul nipon “nu este în măsură să comenteze” vizitele internaţionale ale acesteia.

Beijingul a reacţionat vehement la prezenţa în Taiwan a înaltei reprezentante americane. China consideră Taiwanul o provincie rebelă, care trebuie readusă sub guvernarea chineză.

Tags: ChinaHirokazu MatsumoJaponiaNancy PelosiStrâmtoarea TaiwanSUATaipeitaiwantokyoZona Economică Exclusivă a Japoniei
Categorii: Știrile zilei