Japonia este obligată să plătească despăgubiri pentru 12 femei sud-coreene, sclave sexuale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Publicat:

Un tribunal sud-coreean a ordonat vineri Japoniei să plătească despăgubiri pentru 12 femei ce fuseseră obligate la sclavie sexuală în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în bordeluri ale armatei imperiale, sau pentru familiile lor, o decizie fără precedent susceptibilă să irite Tokyo, informează AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul districtului central Seul a decis că executivul nipon trebuie să plătească fiecărei victime câte 100 de milioane de won (74.000 de euro), a relatat agenţia sud-coreeană Yonhap, citată de AFP.


Citește și: Peste 4.000 de americani au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Acesta este primul dosar civil înaintat justiţiei în Coreea de Sud împotriva Tokyo de către cele care erau denumite eufemistic “femei de reconfortare” şi care în realitate erau sclavele sexuale ale trupelor japoneze.

Potrivit majorităţii istoricilor, până la 200.000 de femei – în principal originare din Coreea, dar şi din alte ţări asiatice, inclusiv China – au fost forţate să se prostitueze în bordeluri militare nipone în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Citește și: Ucraina impune un lockdown mai strict: Școlile și restaurantele se ÎNCHID!

Tokyo şi Seul sunt doi aliaţi-cheie ai SUA într-o regiune dominată de China şi confruntată cu ameninţarea unei Corei de Nord dotată cu arme nucleare. Însă relaţiile dintre ele rămân tensionate din cauza vechilor diferende moştenite din perioada în care Peninsula Coreeană era o colonie a Japoniei (1910-1945).

Guvernul japonez neagă responsabilitatea sa directă pentru abuzurile comise în timpul războiului, insistând asupra faptului că victimele erau recrutate de civili şi că bordelurile erau exploatate comercial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

Fostul Aeroport Internațional Cahul, scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro

Fostul Aeroport Internațional Cahul, scos la vânzare pentru 2,5 milioane de euro Fostul Aeroport Internațional Cahul, din Republica Moldova, a fost scos la vânzare, la...

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025 15 studenți și elevi vor primi bursa prezidențială majorată în acest an de studii. Mai exact,...

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen Lituanianul Andrius Kubilius este candidatul oficial pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.