Japonia expulzează opt reprezentanţi diplomatici şi comerciali ruşi şi înăspreşte sancţiunile economice

Japonia a anunţat vineri expulzarea a opt diplomaţi ai ambasadei şi membri ai reprezentanţei comerciale ruse pentru a-şi exprima indignarea faţă de moartea a numeroşi civili în Ucraina, Tokyo calificând acţiunile Moscovei drept ‘absolut inacceptabile’, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘În urma unei evaluări complete de către ţara noastră, am cerut expulzarea a opt diplomaţi ai ambasadei ruse în Japonia şi funcţionari ai reprezentanţei comerciale a Federaţiei Ruse’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Hikariko Ono.

Citeşte şi: UE propune 500 de milioane de euro în plus pentru a finanţa arme pentru Ucraina – Black News

Ea a precizat că ambasadorul rus Mihail Galuzin a fost notificat cu privire la această decizie în cursul unei întâlniri cu ministrul adjunct de externe, Takeo Mori.

Ambasadorului i-a fost transmis că moartea unor civili ‘este o încălcare gravă a dreptului umanitar şi o crimă de război’, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit unor responsabili japonezi, ambasadorul Galuzin nu este vizat de expulzare.

Încă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Japonia s-a asociat sancţiunilor occidentale severe contra Moscovei, iar joi s-a alăturat celorlalte state din G7 adoptând noi măsuri.

Citește și: Patru soldaţi americani răniţi în nord-estul Siriei – Black News

Vineri, premierul Fumio Kishida a declarat că Japonia va interzice importurile de produse ruseşti, precum vodca, şi va îngheţa activele deţinute de două mari bănci, Sberbank şi Alfa Bank, a transmis agenţia Kyodo.

Noile măsuri mai includ renunţarea la importurile de cărbune şi la noi investiţii, a spus premierul într-o conferinţă de presă.

Tags: Fumio KishidaHikariko OnoJaponiaMihail GaluzinmoscovarusiaTakeo Moritokyoucraina
Categorii: Război in Ucraina