Japonia impune sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

Publicat:

Japonia a anunţat vineri sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei pentru invazia din Ucraina, vizând sectorul financiar şi exporturile de componente electronice spre Rusia, care a condamnat imediat aceste măsuri, informează AFP, potrivit agerpres.

“Vom avea un răspuns puternic”, a reacţionat ambasadorul Rusiei, Mihail Galuzin, într-o conferinţă de presă la Tokyo. El a spus că “regretă profund” măsurile “contraproductive” luate de Japonia, a treia forţă economică din lume, împotriva ţării sale.


Citeşte şi: Se dau lupte grele la nord-vest de Kiev – Black News

În plus faţă de primele sancţiuni anunţate miercuri, noile măsuri adoptate de Tokyo “cuprind îngheţarea unor active şi suspendarea eliberării de vize pentru persoane şi organizaţii ruse”, a anunţat vineri premierul nipon Fumio Kishida, după o reuniune online a liderilor din G7, grupul celor mai industrializate şapte ţări.

Kishida a anunţat de asemenea o serie de sancţiuni “în sectorul financiar, precum îngheţarea activelor vizând instituţii financiare ruse”, dar şi măsuri “asupra exporturilor spre organizaţii ruse legate de arme” şi asupra “unor bunuri de folosinţă generală cum ar fi semiconductorii şi articolele care figurează pe o listă restrânsă bazată pe acorduri internaţionale”, fără a oferi deocamdată mai multe detalii.

Semiconductorii sunt componente electronice esenţiale ale unor produse de larg consum, de la maşini şi console de jocuri video la smartphone-uri, în prezent existând o penurie a lor la nivel mondial.

SUA au anunţat de asemenea controale asupra exporturilor de componente sensibile spre Rusia.

Premierul japonez a cerut Rusiei “să îşi retragă imediat trupele” din Ucraina “şi să respecte dreptul internaţional”.

Anterior, preşedintele american Joe Biden a anunţat pe Twitter că liderii din G7 au căzut de acord asupra unor sancţiuni “devastatoare” împotriva Rusiei, ca reacţie la atacul asupra Ucrainei.

Citeşte şi: Explozii puternice în centrul Kievului – Black News

Kishida a condamnat joi ferm “invazia rusă”, despre care a spus că “zguduie bazele ordinii internaţionale”, şi a precizat că Tokyo “îşi va coordona eforturile cu cele ale comunităţii internaţionale, printre care şi SUA”, cu care Japonia are o alianţă strânsă.

Relaţiile dintre Rusia şi Japonia sunt complicate: cele două state nu au semnat niciodată un tratat de pace după cel de-Al Doilea Război Mondial, din cauza unei dispute teritoriale asupra a patru mici insule din Arhipelagul Kurile, învecinată cu insula Hokkaido, în nordul Japoniei.

Aceste insule au fost preluate de armata sovietică în ultimele zile ale războiului şi de atunci nu au fost niciodată restituite Japoniei, care le numeşte “Teritoriile din Nord”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie  7 iulie este a 188-a zi a calendarului gregorian și a 189-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 7 iulie 2024

Horoscop 7 iulie 2024 Este o zi cu multe schimbări şi în care trebuie să ne întoarcem spre noi pentru a găsi răspunsurile şi...

Forme de energie necunoscute până acum, descoperite în atmosfera Pământului. NASA încearcă să găsească o explicație

Forme de energie necunoscute până acum, descoperite în atmosfera Pământului. NASA încearcă să găsească o explicație Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado au...

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.