X

Japonia limitează vizitele pe o insulă din prefectura Okinawa

Un plafon de 1.200 de vizitatori pe zi va fi introdus pe o insulă din prefectura japoneză Okinawa, în cadrul unei campanii de prevenire a turismului excesiv care perturbă modul de viaţă al rezidenţilor şi ecosistemul local, a indicat guvernul acestei prefecturi, potrivit Japantimes.co.jp. şi agerpres.

Începând cu luna aprilie, guvernul prefecturii Okinawa va urmări să limiteze numărul total de vizite anuale pe insula Iriomote la 330.000 de persoane. Insula, supranumită “Galapagos-ul Estului” de autorităţile locale, este populară pentru frumuseţea sa naturală şi pentru pisicile sălbatice Iriomote (Prionailurus bengalensis iriomotensis), o subspecie de pisică leopard care se trăieşte doar pe această insulă şi este ameninţată cu dispariţia.

Citeşte şi: Preşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier – Black News

Totuşi, măsura nu va fi deocamdată obligatorie.

Înainte de pandemia de coronavirus, insula, cu o populaţie de 2.400 de locuitori, primea aproximativ 300.000 de vizitatori în fiecare an. Acest număr a dus însă la probleme cauzate de turism, cum ar fi lipsa apei şi accidente rutiere în care au fost implicate pisici sălbatice.

Citeşte şi: China, Japonia și războiul din Ucraina – Black News

În 2008, populaţia de pisici sălbatice a fost estimată ca fiind în scădere, doar circa 100 de exemplare trăind pe insulă, conform datelor furnizate de Iriomote Wildlife Conservation Center.

Potrivit guvernului prefecturii, va fi limitat, de asemenea, numărul de vizitatori la cinci situri naturale înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, inclusiv acolo unde trăiesc specii aflate pe cale de dispariţie. Limitele vor varia de la 30 la 200 de persoane pe zi, iar guvernul îi va îndemna pe turişti să viziteze aceste situri însoţiţi de un ghid.

Tags: insula IriomoteJaponiaOkinawaPatrimoniul Mondial UNESCOpisicile sălbatice Iriomote (Prionailurus bengalensis iriomotensis)
Categorii: Știrile zilei