X

Japonia renunţă la proiectul unei centrale nuclearoelectrică în Turcia

Un consorţiu condus de japonezi intenţionează să abandoneze un proiect de centrală nuclearoelectrică în Turcia din cauza depăşirii costurilor, a relatat marţi Nikkei Daily Business, informează dpa, potrivit agerpres.

Mitsubishi Heavy Industries (MHI), compania franceză de energie ENGIE (fost GDF Suez) şi alte firme ar fi trebuit să înceapă construcţia centralei cu patru reactoare în oraşul Sinop de pe coasta Mării Negre în Turcia în 2017, cu prima unitate programată să intre în funcţiune în 2023.

Citeşte şi: Victoria ‘vestelor galbene’: Macron suspendă creşterea preţurilor la carburanți

La începutul acestui an, compania japoneză Itochu a ieşit din proiectul public-privat invocând costurile, care fuseseră convenite între prim-ministrul Shinzo Abe şi la acea vreme premier Recep Tayyip Erdogan în 2013.

Japonia este “în mijlocul negocierilor” cu guvernul turc, a declarat ministrul industriei Hiroshige Seko marţi într-o conferinţă de presă.

MHI a mai precizat într-un comunicat că “raportul studiului de fezabilitate este în curs de evaluare de către guvernul turc şi Ministerul Energiei şi Resurselor Naturale, iar MHI va continua să sprijine acest efort”.

Citeşte şi: Rusia ÎNCHIDE o zonă din Marea Neagră pentru manevre militare

Costurile întârzierii construcţiei proiectului au ajuns la 5 trilioane de yeni (44 miliarde de dolari), dublu faţă de estimarea iniţială de 22 miliarde de dolari, ceea ce face dificil pentru principalul constructor MHI şi partenerii acestuia să continue planurile, potrivit Nikkei Business Daily.

Creşterea costurilor a fost atribuită deprecierii lirei turceşti şi unor reglementări mai stricte de siguranţă după dezastrul nuclear din 2011 de la centrala nucleară Fukushima Daiichi în Japonia.

Tags: centrală nuclearoelectricăEngieHiroshige SekoItochuJaponiaMitsubishi Heavy Industries (MHI)Recep Tayyip ErdoganShinzo AbeSinopturcia
Categorii: Sinteze