X

Japonia scoate Coreea de Sud de pe ‘lista albă’

Guvernul lui Shinzo Abe a aprobat vineri înlăturarea Coreei de Sud de pe “lista albă” a partenerilor comerciali de încredere, în contextul înrăutăţirii relaţiilor dintre cele două state din cauza impunerii de compensaţii de către justiţia sud-coreeană pentru munca forţată din timpul războiului, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Guvernul lui Abe a înlăturat Coreea de Sud de pe o listă de 27 de ţări care se bucură de controale minime pentru exporturi. Măsura a fost anunţată de ministrul industriei şi comerţului, Hiroshige Seko, şi va intra în vigoare pe 28 august.

Citeşte şi: MASACRU în capitala Croaţiei: Şase oameni au fost împuşcaţi mortal!

“Este vorba despre o revizuire a listei necesară pentru gestionarea adecvată a controlului exporturilor noastre pentru securitatea naţională”, a mai spus ministrul.

Decizia vine la o zi după ce ministrul de externe nipon Taro Kono şi omologul său sud-coreean Kang Kyung Wha nu au reuşit să detensioneze situaţia în urma unei întrevederi de la Bangkok.

La începutul lui iulie, guvernul lui Abe a decis să impună restricţii pentru exporturile către Coreea de Sud de materiale folosite la semiconductori şi producţia de smartphone-uri.

Cele două ţări vecine sunt angrenate într-o dispută după ce Curtea Supremă din Coreea de Sud a decis anul trecut că firmele japoneze trebuie să compenseze victimele muncii forţate în timpul ocupaţiei coloniale a peninsulei coreene de către Japonia, între 1910 şi 1945.

Citeşte şi: Indigenii brazilieni câştigă o luptă importantă cu Jair Bolsonaro

Decizia a înfuriat autorităţile de la Tokyo, care au argumentat că toate chestiunile legate de reparaţii au fost reglementate prin tratatul din 1965 de normalizare a relaţiilor.

Totuşi, Seulul a afirmat că nu poate interveni într-un proces civil şi că decizia instanţei trebuie pusă în aplicare.

Tags: Coreea de SudHiroshige SekoJaponiaKang Kyung-Whalista albaseulTaro Konotokyo
Categorii: Știrile zilei