X

Japonia se pregăteşte să dea piept cu o furtună masivă de zăpadă

O masă de aer rece urmează să se instaleze începând de miercuri peste zone întinse din Japonia, autorităţile meteorologice avertizând asupra unor cantităţi însemnate de zăpadă, condiţii de viscol, valuri înalte şi perturbări ale traficului, informează DPA, potrivit agerpres.

Zeci de curse aeriene dinspre şi înspre regiuni de coastă de la Marea Japoniei au fost deja anulate, deşi se aşteaptă ca numărul călătorilor să scadă semnificativ pe perioada Anului Nou din cauza pandemiei de COVID-19.

Citeşte şi: Joe Biden este îngrijorat de întârzierile în distribuţia vaccinurilor

Potrivit prognozei Agenţie Meteorologice din Japonia, ninsori abundente se vor produce în nordul şi estul Japoniei, precum şi în regiunile de coastă de la Marea Japoniei începând de miercuri şi continuând pe parcursul săptămânii.

Pentru regiunea Hokuriku, sunt prognozate cantităţi de 80 de centimetri de zăpadă şi până la 50 de centimetri pentru estul şi nord-estul Japoniei într-un interval de 24 de ore până joi dimineaţă, a mai precizat agenţia.

Citeşte şi: Alte două seisme puternice au zguduit Croaţia în această dimineaţă

La mijlocul lunii decembrie, peste 2.000 de vehicule au rămas blocate din cauza ninsorii timp de două zile pe o autostradă din prefectura Niigata, la nord-vest de Tokyo.

Tags: furtunaJaponiaNinsorizăpadă
Categorii: Știrile zilei