Japonia SUSPENDĂ utilizarea vaccinului Moderna

Publicat:

Japonia a anunţat joi suspendarea utilizării a 1,63 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produse de compania americană Moderna, după semnalarea prezenţei unor impurităţi în trei loturi distribuite în ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Grupul farmaceutic nipon Takeda, care importă şi distribuie în Japonia vaccinul Moderna, a declarat într-un comunicat că a primit “sesizări de la mai multe centre de vaccinare, potrivit cărora corpuri străine au fost descoperite în fiolele de vaccin sigilate care proveneau din loturi specifice”.


Citeşte şi: Cel mai modern tanc rusesc, ABANDONAT pe un teren viran din Volgograd – Black News

“După consultări cu Ministerul Sănătăţii, am decis să suspendăm utilizarea vaccinului” din loturile vizate începând de joi, respectiv 1,63 de milioane de doze în total, a adăugat Takeda.

Grupul japonez a cerut Moderna să efectueze “o anchetă urgentă” pe această temă. Contactată de AFP, compania americană nu a răspuns până acum la aceste informaţii.

Fără a detalia natura impurităţilor detectate, Takeda a precizat că nu a primit până acum sesizări privind eventuale riscuri pentru sănătate legate de dozele afectate.

La rândul său, Ministerul japonez al Sănătăţii a precizat că va coopera cu Takeda pentru a distribui doze alternative, în scopul evitării unei întreruperi a programului naţional de vaccinare, care accelerează în ultimele luni, după ce a pornit mai lent.

Citeşte şi: ‘Ameninţare importantă de atac terorist’ în Afganistan! UK recomandă evitarea oricărei călătorii – Black News

Circa 43% din populaţia Japoniei e vaccinată cu schema completă, dar în prezent există o veritabilă dezbatere în ţară după înregistrarea unui nivel record de infectări cotidiene cu COVID-19, din cauza în special a variantei Delta, mai rezistentă şi mai contagioasă.

Cea mai mare parte a arhipelagului este acum vizată de restricţii împotriva COVID-19, dar acestea rămân limitate şi eficacitatea lor îndoielnică, în condiţiile în care mijloacele coercitive ale guvernului pentru a le impune sunt restrânse, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Columna lui Traian, clădită la Roma cu aurul dacic. Cât de reală este povestea războaielor daco-romane, redată pe monument

Columna lui Traian, clădită la Roma cu aurul dacic. Cât de reală este povestea războaielor daco-romane, redată pe monument Columna lui Traian redă istoria războaielor...

Parchetul din Paris cere ca Gérard Depardieu să fie judecat într-un proces cu privire la viol

Parchetul din Paris cere ca Gérard Depardieu să fie judecat într-un proces cu privire la viol Parchetul din Paris cere un proces în care actorul...

Thailanda a înregistrat prim caz de îmbolnăvire cu tulpina africană mpox din Asia

Thailanda a înregistrat prim caz de îmbolnăvire cu tulpina africană mpox din Asia Cazul de mpox detectat pe teritoriul Thailandei în această săptămână la un...

Jurnalist de la CNN, amenințat de ruși cu 5 ani de închisoare pentru că a trecut ilegal graniţa în Kursk

Jurnalist de la CNN, amenințat de ruși cu 5 ani de închisoare pentru că a trecut ilegal graniţa în Kursk Război în Ucraina. Ruşii acuză...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.