Japonia: Sute de mii de persoane evacuate din cauza ploilor torenţiale

Publicat:

Sute de mii de persoane de pe o suprafaţă extinsă din vestul şi centrul Japoniei au fost evacuate vineri, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii şi alunecări de teren în urma cărora şi-au pierdut viaţa cel puţin patru oameni, informează Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia meteorologică japoneză (JMA) a emis cel mai ridicat nivel de alertă din cauza precipitaţiilor ”istorice”, avertizând că ploile vor continua până duminică şi că există riscul producerii altor alunecări de teren.


Citește și : Închiderea porturilor de către Italia pentru navele umanitare are costuri umanitare ridicate (MSF)

Cantitatea de precipitaţii care au căzut până vineri dimineaţă asupra unei porţiuni din insula principală a arhipelagului nipon, Honshu, este de două ori mai mare decât cantitatea totală înregistrată în mod obişnuit în toată luna iulie, iar precipitaţiile continuă să cadă.

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa. Una dintre victime a murit după ce a fost aspirată într-o pompă de drenaj, în timp ce o femeie vârstnică şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de o rafală puternică de vânt.

Mai multe persoane sunt date dispărute, printre care şi un bărbat a cărui maşină a fost luată de ape în timp ce livra lapte şi un băiat care a căzut într-o groapă, potrivit postului naţional de televiziune NHK.

”Situaţia este extrem de periculoasă”, a scris pe Twitter un internaut din Kochi, oraş din Shikoku, cea mai mică dintre insulele principale ale arhipelagului, unde precipitaţiile au fost deosebit de intense.

Zeci de oameni au fost răniţi, dintre care patru grav, potrivit Agenţiei nipone pentru managementul dezastrelor. Mai multe persoane au fost îngropate de o alunecare de tern, iar autorităţile fac eforturi pentru a-i salva.

Circa 210.000 de persoane, dintre care aproape jumătate provin din regiunea oraşului Kyoto, fostă capitală imperială a Japoniei, au fost evacuate din locuinţe din cauza riscului de producere a unor alunecări de teren. Alţi aproape 2 milioane de locuitori au fost sfătuiţi să părăsească regiunea începând de vineri dimineaţa, potrivit aceleiaşi agenţii guvernamentale.

Traficul feroviar din vestul şi centrul Japoniei a fost oprit, inclusiv câteva tronsoane din traseul trenurilor de mare viteză Shinkansen.

Pericolele cele mai mari sunt în zona sud-vestică din insula Kyushu, unde zeci de oameni şi-au pierdut viaţa anul trecut din cauza ploilor torenţiale.

Ploile par să fi fost declanşate de un front atmosferic cald şi umed dinspre Oceanul Pacific, care a intensificat activitatea frontului ploios sezonier.

A contribuit, de asemenea, taifunul care s-a abătut asupra Japoniei în această săptămână, potrivit autorităţilor.

Citește și : Doi angajaţi ai Ambasadei Iranului la Haga au fost expulzaţi din Olanda

Problemele meteorologice ale Japoniei sunt însă departe de a se fi terminat întrucât taifunul Maria, care se formează în Oceanul Pacific, este prognozat să se intensifice şi devină o furtună de gradul 4 şi ar putea să se abată asupra insulei sud-vestice Okinawa la începutul săptămânii viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Moldelectrica’ anunță despre limitarea capacității de transfer al energiei electrice din sistemul electroenergetic național

'Moldelectrica' anunță despre limitarea capacității de transfer al energiei electrice din sistemul electroenergetic național Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” anunță despre limitarea capacității de transfer al...

Anchetă la Inspectoratul General pentru Migrație, după aproape o săptămână de la omorul cetățeanului turc în sectorul Râșcani

Anchetă la Inspectoratul General pentru Migrație, după aproape o săptămână de la omorul cetățeanului turc în sectorul Râșcani Ministerul Afacerilor Interne informează că la Inspectoratul...

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC)

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC) Pe 17 noiembrie curent, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de...

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul Uniunii Europene. Cu o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.