X

Japonia vrea să obţină venituri din turism de 34 miliarde de dolari

Japonia vrea să obţină venituri din turism de 5.000 miliarde de yeni (34 miliarde de dolari) sau mai mult, în anul financiar viitor, arată un proiect de măsuri economice consultat de Reuters, autorităţile nipone sperând că deprecierea yenului îi va atrage pe vizitatorii străini, potrivit agerpres.

Luna aceasta, Japonia şi-a redeschis graniţele pentru vizitatorii străini, ridicând complet restricţiile sanitare anti-COVID în vigoare de aproape doi ani şi jumătate. Turiştii din 68 de ţări şi teritorii, între care Uniunea Europeană şi Statele Unite, beneficiază de scutire de viză pentru sejururile turistice în Japonia, cu condiţia să prezinte un certificat de vaccinare anti-COVID sau un test negativ la intrarea în ţară.

Citește și : TOŢI eurodeputaţii români au votat pentru rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Proiectul de măsuri analizat de Guvernul de la Tokyo ar putea avea valoarea de 30.000 miliarde de yeni, susţin unii politicieni.

Investitorii vor analiza cu atenţie modul de finanţare şi mărimea pachetului, care ar putea fi adoptat până la finalul lunii, în contextul temerilor legate de nivelul extrem de ridicat al datoriei publice a Japoniei.

Până la finalul actualului an fiscal, Guvernul ar urma să prezinte un nou plan referitor la promovarea Japoniei ca destinaţie turistică.

Măsurile economice urmăresc să rezolve problema creşterii preţurilor, a salariilor, să sporească puterea de cumpărare şi să sprijine gospodăriile.

Citește și : NATO și Rusia își arată mușchii. Exercițiile nucleare sunt în desfășurare

Tags: CovidJaponiatokyoturism
Categorii: Știrile zilei