X

Jared Kushner, caracterizat drept ‘amator’ de oficiali palestinieni în cadrul unei discuţii de la Geneva

Responsabili palestinieni au ironizat joi conferinţa de pace organizată în Bahrein de “amatori” precum Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, în cadrul unei discuţii de la Geneva privind viitorul Ierusalimului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această Conferinţă internaţională privind chestiunea Ierusalimului a fost organizată la Palatul Naţiunilor din Geneva, sediul european al ONU, la iniţiativa Comitetului pentru exercitarea drepturilor inalienabile ale poporului palestinian.

Citește și : Noul șef al Pentagonului solicită ţărilor aliate din NATO să condamne public acţiunile Iranului

Oficial, conferinţa este destinată conservării moştenirii multiconfesionale a Ierusalimului dar, dat fiind numărul scăzut de responsabili de înalt nivel care participă, există puţine şanse ca ea să poată avea o influenţă asupra procesului de pace în Orientul Mijlociu.

Însă responsabilii palestinieni prezenţi au încercat să prezinte întâlnirea de la Geneva ca o contrapondere a conferinţei din Bahrein intitulate “De la pace la prosperitate”, boicotată de Autoritatea palestiniană, care îl acuză pe preşedintele Trump că este proisraelian pe faţă şi că promite investiţii de 50 de miliarde de dolari pentru a încerca să-şi impună soluţiile politice.

Evocând “amatori (…) precum Kushner”, ministrul palestinian al afacerilor sociale Ahmad Majdalani a calificat discuţiile din Bahrein drept un “eşec răsunător” în discursul său de deschidere.

Observator permanent al Autorităţii palestiniene la ONU, Riyad Mansour, le-a declarat jurnaliştilor că nu este vorba despre o “problemă personală” cu Jared Kushner.

Mai degrabă este vorba, spune el, despre faptul că ginerelui lui Trump îi lipseşte credibilitatea, pentru că “nu poţi începe procesul de soluţionare a acestei chestiuni complicate pe cale economică”. “Acest lucru trebuie să se facă pe cale politică”, a spus el.

Citește și : Javad Zarif îi răspunde lui Trump: Ideea unui ‘război scurt’ cu Iranul este o ‘iluzie’

Jared Kushner, om de afaceri în vârstă de 38 de ani, a prezentat timp de două zile în Bahrein un plan exclusiv economic vizând revitalizarea unei economii palestiniene în criză cronică.

Universitari arabi şi israelieni, precum şi lideri religioşi, participă la conferinţa de la Geneva, care va dura două zile.

Tags: Donald TrumpgenevaierusalimJared KushnerONU
Categorii: Diaspora