X

Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, în turneu în Orientul Mijlociu

Ginerele şi consilierul special al lui Donald Trump, Jared Kushner, care efectuează săptămâna aceasta un turneu în Orientul Mijlociu, cu scopul de a obţine susţinerea aliaţilor Statelor Unite în regiune faţă de planul său de pace israeliano-palestinian, relatează Reuters, potrivit News.ro .

Într-un interviu difuzat de Sky News Arabia, el nu a menţionat în mod expres un stat palestinian, însă a subliniat că prpunerea americană are la bază ”numeroase eforturi desfăşurate în trecut”, inclusiv Acordurile de la Oslo, care au pus bazele, în anii ’90, unei soluţii cu două state.

Citește și : Guaido ar putea fi arestat la întoarcerea în Venezuela, afirmă Maduro

El a subliniat că, în vederea găsirii unei soluţii, sunt necesare concesii de ambele părţi, atât din partea israelienilor, cât şi a palestinienilor.

Washingtonul îşi va prezenta planul de pace doar după alegerile legslative israeliene de la 9 aprilie, a reiterat Jared Kushner.

După ce a efectuat o vizită, luni, în Emiratele Arabe Unite (EAU), Kushner – care este însoţit de emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu Jason Greenblatt şi de emisarul Departamentului de Stat pentru Iran Brian Hook – a efectuat marţi vizite în Oman, Qatar şi Arabia Saudită.

Potrivit postului CNN Türk, ginerele lui Trump urmează să efectueze miercuri o vizită la Ankara şi să fie primit de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Citește și : China consideră o ”provocare” trecerea unor nave militare americane prin strâmtoarea Taiwan

Tags: Donald TrumpEAUJared KushnerOrientul Mijlociuran Brian HookRecep Tayyip ErdoganSky News Arabia
Categorii: Sinteze