Javad Zarif denunţă ‘terorismul economic’ al Statelor Unite

Publicat:

Şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a denunţat sâmbătă “aventurismul unilateral” şi “terorismul economic” al Statelor Unite, în cursul unei reuniuni ministeriale a Mişcării de Nealiniere la Caracas, fără să aducă în discuţie confiscarea de către ţara sa a unui petrolier sub pavilion britanic, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Guvernul american, pentru a-şi atinge obiectivele sale ilegitime, a recurs la o formă de presiune pe care noi o numim terorism economic”, a declarat Zarif presei, potrivit traducerii oficiale, în marja reuniunii.


Citește și : Manifestație proguvernamentală la Hong Kong

În opinia sa, Cuba, Siria, Venezuela şi Iranul “suferă” din cauza acestui “terorism economic” pus în aplicare în special prin intermediul sancţiunilor. Washingtonul şi-a reintrodus sancţiunile împotriva Teheranului după retragerea sa unilaterală din acordul nuclear din 2018.

În discursul său în faţa reprezentanţilor ţărilor membre ale Mişcării de Nealiniere, Zarif a criticat, de asemenea, “aventurismul unilateral extrem” al administraţiei Donald Trump care “sabotează statul de drept pe plan internaţional”.

“Ţara mea (…) este în avanpostul rezistenţei la noile tendinţe unilaterale ale Statelor Unite”, a adăugat el în discursul său, cu prilejul acestei reuniuni ministeriale a mişcării din care fac parte 120 de ţări membre.

Citește și : Mii de oameni au cerut pe străzile Moscovei alegeri locale libere

În cele două intervenţii, şeful diplomaţiei de la Teheran nu s-a referit la petrolierul sub pavilion britanic sechestrat de Iran în Strâmtoarea Ormuz, o operaţiune considerată “inacceptabilă” de Londra şi care provoacă temeri legate de o nouă escaladare.

Pe Twitter, Zarif subliniase mai devreme că această “acţiune din Golful Persic consistă în a face respectat dreptul maritim internaţional”, îndemnând în acelaşi timp Marea Britanie “să înceteze de a mai fi un auxiliar al terorismului economic al Statelor Unite”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.