X

Jean-Luc Melenchon: Stânga franceză ar trebui să formeze un singur grup în Adunarea Națională

Partidele de stânga din Franța care au făcut campanie comună pentru Camera inferioară ar trebui să formeze acum un singur grup pentru a deveni al doilea cel mai mare grup din Adunarea Națională, a declarat, luni, Jean-Luc Melenchon, inițiatorul alianței de stânga NUPES, potrivit Reuters, informează mediafax.

Jean-Luc Melenchon a declarat că partidele de stânga din Franța care au făcut campanie comună sub numele Alianța NUPES (Noua uniune populară, ecologică și socială ) pentru alegerile de duminică pentru Camera inferioară ar trebui să formeze acum un singur grup pentru a deveni al doilea cel mai mare grup din Adunarea Națională după centriștii președintelui Emmanuel Macron.

Citește și :  Prinţul William al Marii Britanii împlineşte 40 de ani

Melenchon, vechi lider stângist, a declarat reporterilor că sugestia sa se bazează în principal pe faptul că, separat, extrema stângă, comuniștii, socialiștii și verzii care formează Nupes ar avea fiecare mai puțini membri decât Rassemblement National, de extremă dreapta.

Alianţa Împreună! (centru) a obţinut 245 de locuri în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului de la Paris, care are în total 577 de membri. Formaţiunea politică proprezidenţială se situează astfel cu mult sub pragul majorităţii de 289 de locuri, potrivit rezultatelor anunţate în cursul nopţii de duminică spre luni de Ministerul francez de Interne. Până acum, coaliţia proprezidenţială avea majoritate în Adunarea Naţională.

Coaliţia de stânga Noua Uniune Populară Ecologică şi Socială (NUPES), condusă de Jean-Luc Mélenchon, a obţinut 131 de locuri, iar formaţiunea de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională (RN), a fostei candidate la preşedinţie Marine Le Pen, 89 de locuri. Partidul Republicanii (LR, centru-dreapta) va avea 61 de membri în Adunarea Naţională.

Citește și : Iranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi şiiţi

 

Tags: Adunarea NaţionalăEmmanuel MacronJean-Luc MelenchonNupes
Categorii: Diaspora