Jean-Luc Mélenchon vizează fotoliul de premier în Franţa

Publicat:

Liderul partidului Franţa Nesupusă (La France Insoumise, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, clasat pe locul al treilea în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, a anunţat marţi că vizează postul de prim-ministru, indiferent de cine va fi ales duminică preşedinte al ţării, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Le cer francezilor să mă aleagă prim-ministru’ votând pentru o ‘majoritate de Nesupuşi’ şi de ‘membri ai Uniunii Populare’ la alegerile legislative din iunie, a afirmat Mélenchon în primele sale declaraţii după seara zilei de 10 aprilie.


Citeşte şi: ATAC cu bombă în Nigeria! 3 oameni au murit şi alţi 19 sunt grav răniţi (VIDEO) – Black News

El a strâns 22% din sufragii în primul tur, plasându-se în urma preşedintelui în funcţie Emmanuel Macron şi a candidatei de extremă-dreaptă Marine Le Pen, care se vor confrunta în turul decisiv.

‘Voi fi prim-ministru, nu prin favoarea dlui Macron sau a dnei Le Pen, ci datorită francezilor care m-au ales’, a spus Mélenchon la postul BFMTV.

Apreciind că alegerile legislative din 12 şi 19 iunie vor constitui un ‘al treilea tur’, Mélenchon întinde o mână stângii, negocierile cu ecologiştii din EELV şi cu Partidul Comunist Francez fiind deja începute: ‘Îi chem pe toţi cei care vor să se alăture Uniunii Populare să vină alături de noi pentru această frumoasă bătălie’, a spus el.

O coabitare, ‘dacă ea nu îi convine preşedintelui, el poate să plece, eu nu voi pleca’, a afirmat liderul Franţei Nesupuse, spunând că vrea să fie ‘premier pentru a-şi aplica programul’.

Citeşte şi: Americani şi europeni PREGĂTIŢI pentru NOI SANCŢIUNI împotriva Moscovei – Black News

Mélenchon a mai afirmat că nu are nicio preferinţă între a fi prim-ministru sub o preşedinţie Macron sau o preşedinţie Le Pen, dar a subliniat că ‘cei doi nu sunt de aceeaşi natură’. Imediat după primul tur, el îşi chemase alegătorii ‘să nu dea niciun vot dnei Le Pen’, fără însă a îndemna la un vot pentru Macron.

Potrivit lui Mélenchon, ‘chestiunea de a şti cine este preşedinte’ într-o coabitare nu este importantă, dat fiind că ‘prim-ministrul este acela care semnează decretele’.A

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.