Jean-Yves Le Drian şi Boris Johnson au exprimat voinţa Franței și Regatului Unit de a salva acordul nuclear cu Iranul

Publicat:

Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, şi omologul său britanic, Boris Johnson, au exprimat luni, la Londra, voinţa guvernelor lor de a salva acordul nuclear cu Iranul, încheiat în iulie 2015 şi din care SUA s-au retras recent, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Poziţia noastră este una de determinare şi de unitate, de voinţă de a face să trăiască acest acord’, a declarat şeful diplomaţiei franceze, după întrevederea cu Boris Johnson şi în ajunul întâlnirii pe care cei doi o vor avea la Bruxelles cu ministrul german de externe, Heiko Maas, şi cu omologul lor iranian, Mohammad Javad Zarif, în prezenţa şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.


Citește și : Ținta NATO de 2% din PIB pentru bugetul Apărării nu este un „fetiş”, susține Angela Merkel

‘Am regretat decizia americană. Dacă Statele Unite părăsesc un acord internaţional, aceasta nu înseamnă că acordul este caduc. Noi vom rămâne în acord şi vrem să-l facem să trăiască atât timp cât Iranul îl respectă’, a subliniat Le Drian.

‘Poziţia noastră este comună şi cu cea germană, ceea ce nu ne împiedică să discutăm cu Statele Unite ale Americii pentru a le spune care este poziţia noastră’, a adăugat el.

La rândul său, Boris Johnson a subliniat că ‘Marea Britanie şi Franţa sunt determinate să păstreze esenţa acordului nuclear iranian’. El a menţionat că, ‘mâine, la Bruxelles, vom discuta despre ce putem face pentru a ajuta companiile britanice şi companiile europene să aibă încredere că pot continua să facă afaceri’. ‘Nu voi pretinde că va fi uşor, dar suntem hotărâţi să ne protejăm companiile’, a continuat el.

Ministrul britanic a estimat, pe de altă parte, că este ‘vitală’ continuarea dialogului cu SUA.

Citește și : Orban vs Soros: Ungaria va înăspri legea privind ONG-urile

Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a anunţat luni că, în cadrul actualului său turneu diplomatic la Beijing, Moscova şi Bruxelles, va încerca să obţină garanţii din partea semnatarilor acordului privind programul nuclear că ‘interesele Teheranului vor fi apărate’ după retragerea SUA din această înţelegere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.