Jean-Yves Le Drian: ‘În cazul unui nou atac chimic în Siria, riposta va fi identică’

Publicat:

‘Totul ne face să credem’ că Siria nu mai este în măsură să producă arme chimice, însă dacă ea le va folosi încă o dată, Franţa şi aliaţii săi nu vor ezita să lovească din nou, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, informează AFP, potrivit agerpres.

Răspunzând unei întrebări în cadrul unui interviu pentru France Info, ministrul de externe al Franţei a amintit că în august 2013 regimul lui Bashar al-Assad şi-a luat angajamentul de a distruge întregul arsenal chimic (…). Or, în mod clar nu a fost distrus totul, aceste arme mai sunt folosite şi probabil vor mai fi’, a spus ministrul francez.


Vezi şi: Armata siriană a doborât mai multe rachete ce au vizat provincia Homs – VIDEO

‘Însă, este clar pentru Bashar al-Assad că, dacă el va trece din nou această linie roşie, în mod evident riposta va fi identică’, a atenţionat şeful diplomaţiei franceze.

‘Problema este arma chimică. Nu noi am declarat război lui Bashar al-Assad sau aliaţilor săi. Pur şi simplu noi am făcut în aşa fel ca arma chimică să nu mai fie folosită şi să nu se mai adauge această teroare împotriva poporului sirian’, a adăugat ministrul.

Potrivit lui Jean-Yves Le Drian, ‘atunci când Franţa îşi asumă angajamente (…), ea şi le respectă. Dacă aceste angajamente nu sunt respectate, noi lovim pentru ca ele să fie respecte’, a conchis el.

Le Drian a reiterat dezideratul exprimat de preşedintele francez Emmanuel Macron, ca raidurile aeriene întreprinse în noaptea de vineri spre sâmbătă de aviaţiile americană, britanică şi franceză să deschidă calea pentru o deblocare a unui proces politic de reglementare a crizei siriene, sub egida ONU, proces în prezent în impas. 

Citeşte şi: Donald Trump mai pierde un om-cheie la Casa Albă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie 6 octombrie este a 279-a zi a calendarului gregorian și a 280-a zi în anii bisecți.   Sărbatorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.