Jean-Yves Le Drian, contact direct al unei persoane diagnosticate, primul test negativ

Publicat:

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, este contact direct al unei persoane diagnosticate cu COVID-19 şi a fost nevoit să-şi anuleze următoarele întâlniri faţă în faţă, în pofida unui prim test negativ PCR joi seară, au anunţat colaboratorii săi, scrie AFP, potrivit agerpres.    

“Este contact direct în familie şi intră în carantină până la următorul test miercuri (17 martie)”, a potrivit sursei care a precizat că primul test, efectuat joi seara, a fost negativ.


Citește și : Grecia își redeschide porțile pentru turiști

Şeful diplomaţiei franceze şi-a anulat printre altele un interviu pe care urma să-l acorde vineri la postul naţional de radio France Info, precum şi o întrevedere, joi seară, cu noul emisar al ONU pentru Libia, Jan Kubis.

“El îşi continuă toată activitatea online”, a subliniat sursa. Dacă şi testul următor va fi negativ, ministrul îşi va putea relua activităţile în prezenţă miercuri după-amiază.

Jean-Yves Le Drian s-a întâlnit joi cu trei omologi ai săi, germanul Heiko Maas, egipteanul Sameh Shoukry şi iordanianul Ayman Safadi, pentru a face bilanţul procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Citește și : Ungaria face publice contractele pentru vaccinuri și provoacă UE să facă la fel

De asemenea, el l-a primit miercuri pe emisarul american pentru schimbări climatice, John Kerry.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.