Jeff Bezos donează O AVERE pentru combaterea schimbărilor climatice

Publicat:

Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon şi cel mai bogat om din lume, a anunţat luni pe contul său de Instagram lansarea ”Bezos Earth Fund” (Fondul Bezos pentru Planetă) în scopul luptei pentru combaterea schimbărilor climatice, informează AFP, potrivit agerpres.

Bezos a precizat că va dona personal în contul fondului 10 miliarde de dolari ”pentru început” şi că primele subvenţii acordate cercetătorilor, activiştilor şi ONG-urilor vor fi atribuite în vara aceasta.


Citește și: Un autobuz de transport public a EXPLODAT în Columbia (VIDEO)! Șapte oameni au murit!

Decizia magnatului survine la 20 de zile după ce 300 de angajaţi ai Amazon au criticat compania, în special pe tema politicii sale de mediu.

Asociaţia Amazon Employees for Climate Justice (AECJ) face presiuni asupra companiei să-şi continue planul de reducere a emisiilor lansat cu surle şi trâmbiţe în septembrie, când Jeff Bezos a demarat o campanie care ar permite îndeplinirea – cu 10 ani mai devreme – a angajamentelor climatice convenite prin Acordul de la Paris.

Amazon, care şi-a construit succesul pe o reţea logistică gigant de transport rutier pentru a asigura livrări din ce în ce mai rapide, este un mare producător de gaze cu efect de seră, principala cauză a schimbărilor climatice.

Reţelele de servere ale Amazon, care a făcut din ”cloud computing” (informatică dematerializată) o altă sursă foarte importantă de profit, sunt totodată foarte mari consumatoare de energie.

Potrivit platformei online Climate Watch, cele 44,4 milioane de tone de echivalent CO2 emise în fiecare an de Amazon reprezintă puţin peste 10% din emisiile totale anuale ale Franţei.

În septembrie, Jeff Bezos a promis că Amazon va obţine neutralitatea în materie de emisii de carbon în 2040.

“Putem salva planeta”, a declarat acesta luni pe pagina sa de Instagram, dedesubtul unei imagini cu Terra. “Pentru acest lucru este nevoie de o acţiune colectivă din partea marilor şi micilor companii, a statelor, organizaţiilor mondiale şi indivizilor”.

“Terra este lucrul pe care îl avem în comun. Să o protejăm împreună”, a încheiat magnatul.

Citește și: UE amenință giganții IT cu reguli mult mai dure

Manifestaţiile pentru protecţia mediului şi împotriva marilor companii poluatoare s-au înmulţit în această toamnă şi iarnă în special în organizarea asociaţiei Greenpeace, a activistei suedeze Greta Thunberg sau a mişcării Extinction Rebellion (XR).

Amazon a fost subiectul mai multor acţiuni de denunţare a consumului excesiv şi a consecinţelor ecologice ale acestuia cu ocazia Black Friday, marcată în noiembrie, una dintre marile zile de promoţii care contribuie la profiturile colosale ale multinaţionalei.

Jeff Bezos est de asemenea fondatorul companiei din domeniul spaţial Blue Origin, care are printre obiective dezvoltarea activităţii umane în spaţiul cosmic, în special pe Lună, pentru a contribui la reducerea poluării pe Terra.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.