Jeff Bezos va semna un acord prenupțial „dur” cu viitoarea sa soție, Lauren Sánchez

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, urmează să semneze un acord prenupțial considerat „dur” înainte de căsătoria cu logodnica sa, Lauren Sánchez. Potrivit publicației Hello Magazine, citată de gazeta.ru, o echipă de avocați lucrează de luni de zile la redactarea contractului, menit să protejeze imperiul financiar al miliardarului.

Expertul în dreptul familiei Alfonso Provinziano a declarat că documentul va fi „mai mult decât un simplu contract — o adevărată constituție a viitoarei lor relații”. Acordul ar urma să acopere active strategice precum acțiunile Amazon, compania aerospațială Blue Origin, dar și proprietăți imobiliare din zece țări.

Bezos are o avere estimată la 220 de miliarde de dolari.

Jeff Bezos și Lauren Sánchez sunt într-o relație din 2019. La începutul relației, ambii erau căsătoriți cu alți parteneri, însă ulterior au divorțat și și-au oficializat relația. În mai 2023, Bezos a cerut-o în căsătorie pe Sánchez în timpul unei croaziere pe superiahtul său, Koru. Logodna a fost confirmată public la Festivalul de Film de la Cannes, când Lauren Sánchez a fost surprinsă purtând un inel cu un diamant estimat la aproximativ 20 de carate.

Tags: acordJeff Bezos va semnaLauren Sanchezprenupțial „dur” viitoareasoţie
Monden