Jeff Sessions: Autorul atacului de la Pittsburgh va fi urmărit pentru crimă antisemită şi riscă pedeapsa cu moartea

Publicat:

Autorul atacului armat comis sâmbătă dimineaţa într-o sinagogă din Pittsburgh şi care s-a soldat cu 11 morţi şi şase răniţi, va fi urmărit, printre altele, pentru crimă antisemită şi riscă pedeapsa cu moartea, a declarat ministrul american al Justiţiei, Jeff Sessions, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Robert Bowers va fi inculpat la nivel federal şi “unele capete de acuzare ar putea conduce la pedeapsa capitală”, a precizat Jeff Sessions, potrivit unui comunicat, denunţând o crimă “extrem de dezgustătoare”.


Citește și : Premierul israelian își exprimă solidaritatea cu SUA şi cu victimele atacului ”antisemit oribil” din Pittsburgh

Arestat şi acuzat de comiterea atacului la sinagoga din Pittsburgh, Robert Bowers a postat insulte antisemite pe o reţea socială apropiată extremei drepte americane şi nu se afla în atenţia poliţiei înainte de a intra, în mare parte înarmat, în lăcaşul de cult.

Suspectul “se află într-o stare stabilă şi are răni multiple”, a declarat directorul pentru securitate publică din Pittsburgh, Wendell Hissrich, în timpul unei conferinţe de presă.

“În acest moment, credem că Bowers nu a era cunoscut de forţele de ordine până astăzi”, a declarat agentul FBI responsabil cu ancheta în acest caz, Bob Jones.

Potrivit autorităţilor, individul ar fi avut asupra lui o puşcă de asalt şi cel puţin trei pistoale atunci când a deschis focul în sinagogă, sâmbătă dimineaţa.

Potrivit CNN, care citează un responsabil, bărbatul avea permis pentru arme de foc şi îşi procurase cel puţin şase arme din 1996.

Suspectul a postat comentarii antisemite virulente pe reţele sociale, potrivit SITE, un grup de experţi care monitorizează organizaţiile extremiste.

Adept al Gab, o reţea socială cunoscută ca un refugiu pentru mulţi internauţi adepţi ai extremei drepte, Robert Bowers a postat cu puţin timp înainte de a deschide focul în sinagogă un mesaj vizând organizaţia evreiască HIAS care ajută refugiaţi.

”Lui HIAS îi place să aducă invadatori care ne omoară oamenii. Nu pot sta deoparte şi să privesc cum oamenii noştri sunt măcelăriţi. Trec la acţiune”, a scris Rober Bowers.

Citește și : Erdogan: Summitul de la Istanbul insistă asupra necesităţii de a menţine armistiţiul în provincia siriană Idleb

Bărbatul a postat de asemenea un mesaj critic la adresa preşedintelui Trump pe care îl califică drept ”globalist, nu naţionalist”, menţionează Post-Gazette.

Site-ul Gab a publicat un comunicat în care a condamnat ”toate actele de terorism şi violenţă”, declarându-se ”întristat” de ceea ce s-a întâmplat la Pittsburgh.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.