X

Jens Stoltenberg a dat asigurări că NATO ‘nu se va amesteca’ în alegerile din Rusia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări miercuri că în ce priveşte ţările organizaţiei acestea ‘nu se vor amesteca’ în alegerile din Rusia, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că va candida pentru un al patrulea mandat, informează AFP, conform agerpres .

‘În ce ne priveşte, nu ne vom amesteca în alegerile prezidenţiale ruse. Prin urmare, nu am de ce să am o opinie’, a spus Stoltenberg, făcând aluzie la acuzaţiile privind amestecul rus în alegeri din ţări ale Uniunii Europene şi în scrutinul prezidenţial din SUA, din 2016.

‘L-am întâlnit pe Vladimir Putin când tocmai fusese ales. (…) Eram pe atunci premier (al Norvegiei), era în 2001’, a povestit Stoltenberg. ‘Lucram ca premier norvegian, iar astăzi lucrez cu Rusia în altă calitate, cea de secretar general al NATO’, a subliniat el.

Citește și : Vladimir Putin a anunţat înfrângerea totală a Statului Islamic în Siria

De la declanşarea crizei din Ucraina, în primăvara lui 2014, NATO şi-a suspendat orice cooperare practică pe care o avea cu Rusia, menţinând totodată o formă de dialog politic, chiar dacă rarele întrevederi între ambasadori, sau între Stoltenberg şi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, seamănă perfect cu un dialog al surzilor.

‘NATO crede cu tărie că dubla sa abordare faţă de Rusia, de apărare şi disuasiune, dar şi de dialog, este cea bună şi că şi-a demonstrat eficienţa’, a spus Stoltenberg.

Numeroase ţări occidentale şi-au exprimat suspiciunile privind un amestec din partea Rusiei în alegeri, de exemplu prin intermediul unui atac informatic împotriva cartierului general de campanie al lui Emmanuel Macron în Franţa, dar şi în timpul alegerilor germane sau al dezbaterilor asupra referendumului privind independenţa Cataloniei, în Spania.

În SUA, un procuror special anchetează din luna mai asupra suspiciunilor privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială americană din 2016. Moscova dezminte că a intervenit pentru a favoriza alegerea lui Donald Trump.

Tags: Jens StoltenbergNATOrusiasecretarul generalVladimir Putin
Categorii: Diaspora