Jens Stoltenberg își începe vizita din Ucraina la Odesa

Publicat:

O delegaţie de oficiali din NATO, în frunte cu secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în Ucraina, prima etapă a acesteia fiind oraşul Odesa, în al cărui port vor acosta patru nave ale blocului nord-atlantic, informează marţi agenţia de presă ucraineană Ukrinform, potrivit agerpres.

‘Săptămâna viitoare, conducerea Alianţei Nord-Atlantice sub conducerea lui Jens Stoltenberg va efectua o vizită în Ucraina… Scopul principal al vizitei este de a trimite un mesaj puternic în sprijinul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei cu un accent deosebit pe situaţia din Marea Neagră şi de a reitera susţinerea pentru reforme’, a declarat şeful misiunii NATO în Ucraina, Olexander Vinnikov, în cadrul unei dezbateri la Kiev.


Citește și: Cutremur puternic în Samoa

Ultima oară, a amintit el, conducerea NATO a vizitat Ucraina în 2017.

‘Vizita va începe în oraşul port Odesa, unde responsabilii Consiliului Atlanticului de Nord se vor întâlni cu reprezentanţi ai forţelor navale ucrainene, în special cu studenţi ai Academiei navale. În portul Odesa vor intra cu această ocazie patru nave NATO în semn de sprijin al libertăţii de navigaţie a Ucrainei’, a declarat Vinnikov, adăugând că, abia după aceea, delegaţia Alianţei Nord-Atlantice se va deplasa la Kiev, unde se va întâlni cu noile autorităţi ucrainene.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.