X

Jens Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că NATO menţine o apărare credibilă şi într-o lume fără tratatul INF

NATO continuă să facă apel la Rusia să revină la respectarea Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), dar în acelaşi timp a început să se pregătească pentru o lume fără tratatul INF şi trebuie să se asigure că menţine o apărare şi o descurajare credibile şi în acest nou context, a declarat joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în cadrul unui interviu pentru Antena 3, potrivit agerpres.

“Motivul pentru care Tratatul INF este acum în pericol şi probabil va fi denunţat este reprezentat de noile rachete ruseşti. Aceste este motivul pentru care acest tratat crucial de control al proliferării armelor este în proces de a fi denunţat. Pentru că Rusia de ceva ani a dezvoltat şi desfăşurat noi rachete cu rază intermediară de acţiune în Europa. Aceste rachete sunt greu de detectat, mobile, au un timp de alertare foarte scăzut, pot transporta focoase nucleare, pot atinge oraşe europene şi sunt un prag pentru potenţiala utilizare a armelor nucleare în conflicte nucleare. Deci este cu adevărat grav faptul că Rusia, de câţiva ani, a încălcat tratatul”, a spus Stoltenberg, reiterând afirmaţii făcute cu prilejul întâlnirii de la Cotroceni cu preşedintele român Klaus Iohannis.

Citește și : Italia şi Grecia nu îl recunosc pe Juan Guaido ca preşedinte al Venezuelei

El a reamintit faptul că SUA, susţinute de aliaţii lor, au dat Rusiei o şansă să revină la respectarea tratatului în termen de 60 de zile.

“Această perioadă va expira în două zile şi atunci va începe procesul de retragere (din tratat – n.r.). Continuăm să facem apel la Rusia să se întoarcă la respectarea tratatului, dar în acelaşi timp am început să ne pregătim pentru o lume fără Tratatul INF, o lume cu mai multe rachete ruse cu rază intermediară de acţiune. Trebuie să ne asigurăm că NATO menţine o apărare şi descurajare credibile şi într-o lume fără tratatul INF şi analizăm noi iniţiative pentru controlul armelor pentru că nu vrem o nouă cursă a înarmării (…)”, a subliniat secretarul general al NATO.

Citește și : Siria, condamnată la plata a 300 de milioane de dolari pentru moartea unei jurnaliste americane în 2012

Tags: europaINFJens StoltenbergNATOrusiaSUATratatul INF
Categorii: Diaspora