Jeremy Corbyn îşi atenţionează alegătorii asupra unui ‘Brexit a la Donald Trump’

Publicat:

Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, i-a atenţionat joi pe alegătorii eurosceptici că riscă un “Brexit a la Donald Trump”, informează AFP, potrivit Agerpres.

În timp ce sondajele dau Partidul Brexitului, recent înfiinţat, câştigător al scrutinului pentru alegerile europene ce va fi organizat la 23 mai, liderul Partidului Laburist, principalul partid de opoziţie din Marea Britanie, i-a invitat pe susţinătorii unei retrageri fără acord din UE “să se gândească bine”.


Citește și : Preşedintele Parlamentului European: Europa are nevoie de reforme importante

Potrivit lui Jeremy Corbyn, ieşirea brutală din UE susţinută de Partidul Brexitului, fondat de eurofobul Nigel Farage, ar provoca “un şoc economic ce va ameninţa industrii întregi”.

“Acesta va fi un Brexit a la Donald Trump, care ne-ar lăsa la cheremul unei administraţii americane iresponsabile şi belicoase”, a declarat Corbyn, lansându-şi campania pentru alegerile europene, în faţa unor militanţi ai săi reuniţi la Gillingham, în comitatul Kent (estul Marii Britanii). “Acesta va fi un Brexit de elită ce va funcţiona doar pentru cei bogaţi. Cei care vor să dereglementeze, care vor disponibilizări în serviciile publice, care vor să nege şi mai multe drepturi la un loc de muncă”, a adăugat el.

Jeremy Corbyn îşi prezintă partidul ca fiind singurul care se adresează atât alegătorilor pro-, cât şi celor anti-Brexit.

Iniţial, Marea Britanie trebuia să părăsească UE la 29 martie, însă a fost nevoită să amâne de două ori data retragerii din lipsă de susţinere din partea parlamentarilor britanici faţă de acordul asupra Brexitului încheiat la 29 noiembrie între Londra şi Bruxelles. Noua dată-limită a fost fixată pentru 31 octombrie, iar guvernul conservator discută de mai multe săptămâni cu opoziţia laburistă pentru a ajunge la un consens.

Partidul Laburist este în favoarea unei uniuni vamale permanente cu UE şi, la presiunea membrilor săi în principal eurofili, susţine organizarea unui referendum pe marginea oricărui acord de ieşire din UE.

Rezultatele alegerilor locale de săptămâna trecută şi sondajele arată că susţinătorii Brexitului, în bastioane laburiste cum sunt cele din nordul Marii Britanii, resping poziţia partidului şi ar putea fi tentaţi să voteze pentru Partidul Brexitului.

Citește și : Şansele de a salva acordul nuclear încheiat cu Iranul sunt ‘din ce în ce mai slabe’ (responsabili europeni)

Jeremy Corbyn le-a cerut joi alegătorilor săi să “nu lase vocile ‘sirenelor’ de extremă-dreapta sau de dreapta să câştige”.

Militanţii care i-au ascultat discursul au declarat că s-au confruntat cu furia alegătorilor în timpul acţiunilor “din uşă în uşă” din ultimele săptămâni. “De ambele părţi, oamenii sunt cu nervii întinşi la maxim”, a declarat Simon Burton, 42 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.