X

Jeremy Corbyn se va întâlni luni cu Theresa May a purta discuții pe tema Brexit

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a informat că se va întâlni luni cu premierul britanic Theresa May, pentru a purta discuții pe tema ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul EUObserver.com, potrivit agerpres.

“Noi suntem partidul responsabil. Nu renunțăm, vom căuta soluții”, a declarat Corbyn într-un interviu acordat publicației The Mirror.

Citește și : ONU face apel la donaţii pentru sudul Africii, regiune afectată de ciclonul Idai

Jeremy Corbyn a declarat joi că refuză să excludă posibilitatea revocării Articolului 50, privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Liderii statelor membre din Uniunea Europeană au stabilit joi un plan în două părți privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar. Potrivit textului final al înțelegerii, UE este de acord să amâne procesul privind Brexit până pe 22 mai, cu condiția ca Theresa May să convingă Parlamentul britanic să îi aprobe acordul săptămâna viitoare. Dacă acordul nu va fi aprobat de Parlament, ieșirea Marii Britanii din UE va fi amânată automat până pe 12 aprilie.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.

Citește și : Uniunea Europeană își menține poziția în ceea ce privește statutul Înălțimilor Golan (Tusk)

Tags: brexitCamera ComunelorJeremy Corbynmarea britanieparlamentTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora