X

Jeremy Hunt cere UE să nu ia ‘politeţea britanică drept slăbiciune’ şi se implice ‘serios în discuţiile’ cu privire la Brexit

Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană ar trebui să renunţe la respingerea categorică a propunerilor Londrei în negocierile cu privire la Brexit, întrucât a crede că aceasta ‘va capitula’ înseamnă a-i judeca greşit pe britanici, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Jeremy Hunt, care la referendumul din 2016 a votat pentru rămânerea ţării în UE, a afirmat că britanicii sunt tot mai înclinaţi să iasă din Uniune fără un acord.

Citește și : Turcia a cerut ajutorul Franţei în Consiliul de Securitate al ONU pentru acordul asupra provinciei siriene Idlib (ministru)

‘Dacă opinia UE este aceea că, prin simpla respingere a oricărei propuneri făcute de Marea Britanie, noi vom capitula în cele din urmă şi vom sfârşi fie printr-o opţiune de tipul Norvegiei, fie prin rămânerea în UE, dacă aceasta este părerea lor, atunci au judecat profund greşit poporul britanic’, a declarat Hunt la postul de radio BBC, avertizând că ‘politeţea britanică nu trebuie luată drept slăbiciune’.

Citește și : Nouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă în provincia afgană Faryab

‘Noi putem fi politicoşi, dar avem o limită. Şi, de aceea, trebuie să angajeze în discuţii în mod serios acum’, a mai spus ministrul de externe britanic, la o zi după ce premierul Theresa May a declarat că negocierile sunt în impas şi a cerut respect şi noi propuneri din partea liderilor UE.

Tags: acordbrexitJeremy HuntTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora