X

Un jihadist german, fost rapper, a fost ucis în Siria – FOTO +18

Un rapper german devenit luptător al organizaţiei Stat Islamic a fost ucis miercuri într-un bombardament aerian pe teritoriul Siriei, potrivit SITE, un grup de supraveghere a radicalismului islamist, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Denis Cuspert, celebru la un moment dat sub numele de scenă Deso Dogg, a devenit ulterior unul din luptătorii străini cei mai cunoscuţi ai Statului Islamic.

Citeşte şi: De Bobotează, Putin s-a îmbăiat într-un lac îngheţat – VIDEO

Germano-ghanezul a apărut în mai multe înregistrări video ale organizaţiei jihadiste, printre care una în care ţinea în mână un cap tăiat.

Cuspert a fost ucis miercuri într-un bombardament împotriva oraşului Gharanij, în provincia siriană Deir Ezzor (est), conform unui comunicat al Wafa Media Foundation, apropiat de SI, text tradus în limba engleză de SITE.

Organizaţia jihadistă a postat de asemenea opt fotografii macabre pe serviciul de mesagerie criptată Telegram, dând asigurări că este vorba despre cadavrul fostului rapper, adaugă SITE.

Denis Cuspert a fost inclus oficial pe lista teroriştilor în iunie 2015 de Washington, care l-a descris drept recrutor al SI pentru persoane germanofone.

Citeşte şi: Clipe de GROAZĂ pe cea mai cunoscută plajă din lume. Un bebeluş a murit şi cel puţin 17 răniţi după ce o maşină a intrat cu viteză pe Copacabana – VIDEO

Potrivit unor responsabili americani, el ar fi proferat ameninţări împotriva fostului preşedinte Barack Obama, precum şi a unor cetăţeni americani şi germani. De asemenea, el i-ar fi îndemnat pe musulmanii care trăiesc în ţări occidentale să comită atentate.

Moartea sa a mai fost anunţată în trecut, în octombrie 2015 Pentagonul dând asigurări că jihadistul fusese ucis într-un bombardament aerian, apoi recunoscând că acesta supravieţuise.

Cuspert a fost declarat mort în aprilie 2014 de surse jihadiste, care apoi au retractat informaţia.

Conform unor documente ale justiţiei americane, o traducătoare a FBI, recrutată pentru a-l spiona, a plecat clandestin în Siria, via Turcia, în iunie 2014, pentru a se căsători cu el, înainte de a reveni în SUA două luni mai târziu.

Daniela Greene a fost arestată şi condamnată, după ce a colaborat cu anchetatorii, la o pedeapsă relativ uşoară de un an de închisoare, fiind eliberată în 2016. 

Tags: Daniela GreeneDeir EzzorDenis CuspertDeso DoggGharanijsiriaStat Islamic (SI)
Categorii: Sinteze